Jurnal…

august 20, 2014 la 9:16 pm | Publicat în de-ale noastre, jurnal aiurit, Uncategorized | 8 comentarii

…aiurit-18
Îmi simt fiecare muşchi pe care-l am. Asta pentru că m-a apucat hărnicia şi am întors bucătăria pe dos şi m-am apucat de văruit. Dar acum mi-e bine când o văd aproape gata, văruită. Nu prea o recunosc, pentru că nu a ieşit culoarea care am avut-o până acum, adică culoarea dovleacului. Ai mei spuneau că se simt ca-ntr-un dovleac, cu pereţii portocalii şi faianţa şi gresia verde. Acum tot orange am vrut să fie, dar n-a ieşit aşa, ci mai degrabă un portocaliu rozaliu, dar asta este, aşa va rămâne până la anul.
Dar nu despre asta doream să scriu, ci despre latura sensibilă a fiului meu. Ieri seară a venit acasă cu un pui de pasăre, pe care l-a găsit pe trotuar. Probabil picase din cuib. Primul lucru a fost să-mi spună că-l ţine doar o zi, până o să-l vadă că poate să zboare. Asta ştiind că nu sunt de acord să ţină păsările captive. Ei, păsăroiul e încă acasă la noi, nu ştie să zboare, dar mi-e drag să-mi privesc băiatul hrănind pasărea. Când îi dă să mănânce, puiul cască ciocul de parcă mama pasăre i-ar da să mănânce. Îl scăpase prima seară pe jos, iar atunci când puiul a sărit speriat spre el, fiul meu se retrăsese în spate.
– Ce-i, ţi-e frică de el? l-am întrebat.
– Nu, dar mi-e frică să nu-l strivesc, mi-a răspuns.
Fiul meu e un împătimit al calculatorului, aşa că zâmbesc văzând cu cât drag şi cu câtă responsabilitate hrăneşte puiul.
Am căutat pe net, cred că e o privighetoare. Am aflat că privighetorile sunt păsări migratoare, aşa că s-ar putea ca acel ,,până mâine,, să se transforme ,,până-n primăvară,, asta pentru că nu prea cred că puiul ar putea să-şi ia zborul spre ţările calde acum în toamnă.
Vom vedea…