Hârciogul…

noiembrie 10, 2012 la 11:20 am | Publicat în rețete, semn de...sunete | 15 comentarii
Etichete: , , , , ,

…din mine, cum a simţit că vine toamna iarna, şi-a suflecat mânecile şi a început operaţiunea …conserve. Nu pun în cantităţi industriale din nimic, dar 5-10 borcane din una 5-10 borcane din alta şi aşa  rafturile sunt pline şiiii, şi timpul meu de acasă.

Mai încerc si reţete inedite pe care nu le-am încercat nici eu cu făcutul, nici gaşca cu gustatul.

De exemplu, anul trecut am făcut dulceaţă de soc , s-a mâncat şi am repetat şi anul acesta reţeta. Ai mei nu m-au întrerbat din ce se face, dar s-a mâncat.

Anul acesta am dat peste reţeta de vinete murate , aşa că am încercat şi asta. Sunt bune.

De compotul de dovleac n-am auzit pâna acum, dar dacă tot zăcea un dovleac plăcintar, cumpărat de vreo două săptămâni, în bucătărie, mi-am spus că orice are un început, aşa că am ,,comis-o,, şi pe asta.

Deocamdată doar eu am gustat din compot. Să vedem care va fi verdictul celorlalţi.  Probabil cu dovlecel ar avea alt gust, aşa că voi mai avea şi o asemenea tentativă.

Cam ăsta este felul meu de-a vedea toamna. Plină de conserve pentru iarna care stă să vină.

Şi pentru că tot e noiembrie

15 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Eu nu prea ma omor cu borcanareala, ca nu vreau sa bag industria alimentara in faliment! Doar ceva dulceturi de visine si niste mere si unghii rase pentru placinta.:)

    Apreciază

    • Si-asa-i pr butuci. 😉 Dulceata de visine doar mie imi place, asa ca pun doar una doua borcanase. 🙂
      Merele se mănâncă înainte de-a le rade. 🙂

      Apreciază

  2. Dulcețurile și compoturile încă mi le face mama, dar la zacuscă și la murături sunt expertă! Nu mă lasă sufletul în nicio toamnă să nu fac conserve, deși nu ne omorâm cu mâncatul lor. Dar e un fel de ritual al toamnei în care ne simțim foarte … gospodari!

    Apreciază

    • Dupa zacuscă nu mă prea dau în vânt. O fac pentru fiica-mea, ei îi place. 🙂

      Apreciază

  3. In visele, uneori, sunt o gospodina perfecta. Asta include si episodul conservelor de toamna. In realitate, sunt asa si asa, nici prea prea, nici foarte foarte 🙂
    Am cateva borcanele cu dulcet, niste castraveti aproape acrii, urmeaa cateva verze la butoi si cam atat.
    O colega a adus zacusca de ciuperci, facuta dupa o reteta speciala in care ingredientele nu se prajesc, ci doar se macina si apoi se fierb, cam aa ceva. A fost f f f buna 🙂
    Compot de dovleac am mancat, imi pare ca seamana cu cel de ananas 🙂

    Apreciază

    • Eu nici ingredientele din zacusca normala n-o prajesc, asta sa nu pice prea greu la stomac. 😉

      Apreciază

  4. ah, perioada conservelor de toamna pentru iarna, un fel de „muncile lu’ Hercule”, borcane, borcanase… 🙂
    – – –
    dulceata de soc si compot de dovleac?!… n-am vazut, n-am auzit, iar maman facea „socata”! 🙂 Nici de vinete murate, desi why not?! E tot o leguma, ca restu’ muraturilor… 🙂 Bon courage! 🙂

    Apreciază

    • Aha, de astea speciale merită amintit, că-n rest, le cam ştim noi. 🙂

      Apreciază

  5. Tu tot timpul sochezi cand e vorba de bucatareala.Nu degeaba baza ta e …chimia.:))
    Socul l-am cules impreuna,vinete murate am facut si eu intr-un an,dar tot castravetii si gogosarii au avut intaietate,iar dovleci in compot,de ce nu?,ca doar sunt verisori dulci cu pepenele si lebenita,iar acestea sunt deliciosi in compot,mai ales in combinatie cu piersicile.

    Stii ce mi-am pus eu aseara,ma rog ieri le-am inceput si seara am reusit sa le termin.
    Am razuit mere pentru placinta(banal:))si le-am asezat in borcane,apoi am combinat pentru muraturi varza rosie ,conopida si gogonele ce mai am din belsug puse la rosit,dar pe cele pe care nu cred ca le-ar rosi intunericul,le-a colorat varza rosie.:)
    Inca nu stiu ce gust au aceste muraturi.:))

    Apreciază

  6. Aha, deci va fi o surpriză chiar şi pentru tine. 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

    • Poate numai eu le voi manca.:)
      Practic si lui Sorin i-a suras ideea,iar azi,cand le-am asezat pe raftul din camara se uita minunat la culoarea din borcane.

      Apreciază

      • Culorile toamnei în borcan, nu? 🙂

        Apreciază

  7. vinete murate am mâncat prima oară în sicilia. sunt… cu totul aparte.
    din păcate eu nu pun conserve, pentru că nu am timp. şi nici energie. peste iarnă apelez (rar) la conservele făcute de alţii. şi mă rezum la prăjiturile pe care încă ador să le fac.

    Apreciază

    • Un lucru e sigur! Prăjituri nu-mi prea place să fac. 🙂 Salatele de fructe le iubesc mai mult.

      Apreciază


Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

Soluciones Colina

Inmobiliaria Bienes Raíces Proyectos e Inversiones

Bijuterii cu suflet

Strălucirea este necesară

Imaginary Coffee

Sometimes, we need fantasy!

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

Cristiftene

“Cât despre mine, sunt un optimist."

brăilaltfel

braila vazuta prin ochii mei

gânduri însingurate

eu cu gândurile mele… şi… atât!

Poeme despre nimic

gânduri, aberații, nedreptăți

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

proză scurtă și căței

Texte pe față

Zic ce-am de zis

muzele albe

texte, desene și fotografii de Cristina-Monica Moldoveanu

Cronopedia

... în fuga amintirilor cronopediene...

Blog Anonim.

Ziua de azi e unica. Ai grija de timpul tau.

Fum de Ţigară

Simte,dar taci.Scrie.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Derivată din D.

You know my name, not my story.

WHEN CULTURES COLLIDE

A PERSIAN AND ROMANIAN BLOG

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

BUCĂTĂRELI LA BORCAN

Primul blog românesc despre murături, dulcețuri și alte chestii la borcan. Probabil singurul.

gradina2016

Despre gradina in anul 2016

"Enciclopedie deschisă"

blog arădean de cultură generală

MM's Blog

The best gift you are ever going to give someone— the permission to feel safe in their own skin. To feel worthy. To feel like they are enough. — Hannah Brencher

pisicablonda

let it come natural

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

j u r n a l d e b u b u r u z ă

locul unde visurile devin cuvinte

Fărâme de suflet şi de viaţă

" You'll stay with me? Until the very end... "

Evelics's Blog

Just another WordPress.com weblog

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

mondeadrian

există zi există noapte exist şi eu pentru a le-ncurca pe toate!

9

...cu capul în nori și piciorele pe pământ.

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți