2. O lume uitată

ianuarie 18, 2013 la 5:11 pm | Publicat în Uncategorized | 6 comentarii
Etichete: acord, acum, ceea, miros, semn, suav

Clopotele  se auzeau până departe. Femeile îmbrăcate în hainele lor cele mai bune, de duminică, se grăbeau la biserică.

Erzsi se îmbrăcase şi ea în hainele de sărbătoare, îşi luase cărticica de rugăciuni şi porni cu paşi repezi spre biserică, dar înainte de-a ieşi din curte se opri în faţa unei tufe de lăcrămioare care tocmai înflorise şi împrăştia în jur un miros suav şi rupse trei lăcrămioare pe care le aşeză cochet în cartea de rugăciuni. Le mirosi şi zâmbi unei aminiri doar de ea ştiute, apoi porni din nou grăbită spre ieşirea din curte.

Pe ulicioară se întâlni cu două vecine care mergeau şi ele la biserică, aşa că povestind de una, de alta, ajunseră în curtea bisericii.

Biserica era clădirea cea mai veche din tot satul. Se spunea că o construiseră turcii, alţii însă susţineau că nu turcii o construiseră pentru că nu semăna cu bisericile turceşti.

Oricum ar fi fost erau de acord că era foarte veche şi sigur nu fusese reformată de la început, deoarece avea pereţii pictaţi cu icoane, ceea ce nu se mai văzuse până acum în nici o biserică reformată.

Femeile intrară pioase în biserică şi se îndreptă fiecare spre locul ei. Erzsi avea locul în al doilea rand de băncuţe. După ce-şi spuse rugăciunea se aşeză în bancă, aşteptând să intre preotul. Acesta se ivi îmbrăcat în straiele popeşti, plin de importanţa momentului. Oamenii se ridicară în picioare când intră pe uşă. Salută demn în dreapta şi-n stânga şi apoi cu mâna făcu un semn pentru ca oamenii să se aşeze. În biserică fiecare avea locul lui bine stabilit. Într-o parte erau aşezate femeile, în cealaltă bărbaţii, iar tinerii erau toţi adunaţi ciorchine în pod lângă cel care cânta la vechea orgă. Atunci când preotul vorbea, liniştea domnea peste toţi cei de faţă. Doar cel care cânta la orgă mai striga din când în când nemulţumit ,, Liiiiniiişteee!!!’’ dacă se mai auzeau râsete înfundate din partea celor tineri.

Bătrânii care aţipiseră în timpul predicii, tresăreau dar după câteva momente îi cuprindea acea dulce moţăială, şi cu chiu şi vai reuşeau să-şi păstreze ochii deschişi în timp ce preotul vorbea cu voce molcomă despre răstignirea lui Iisus.

Iuli se furişase şi ea în pod împreună cu ceilalţi tineri de vârsta ei şi stătea cuminte ascultând predica, dar ochii  ei îl căutau pe cel drag ei iar când privirile li se încrucişară se îmbujoră şi surâse.

El îi răspunse la surâs şi asta o făcu fericită. Nu mai asculta de mult predica preotului. Ochii rămaseră pironiţi asupra lui Mihaly şi gândurile îi zburară spre ziua de ieri când el o ceruse de nevastă. Sigur mai aveau de trecut un hop. El trebuia să vină şi cu mama lui, asta pentru că era orfan de tată şi să o ceară de la părinţii ei.

Se hotărâseră ca    Mihaly şi mama sa să treacă a doua zi de Paşti pe la ei. Ea între timp trebuia să vorbească cu ai ei, dar acest gând o îngrozea. Ştia că maică-sa pusese ochii pe unul pe care-l vroia de ginere. Mai trecut feciorul, iar fetele îl porecliseră Cucuc Pisti, asta pentru că era singur. Părinţii îi muriseră, iar el rămăsese singur, fraţi nu mai avea.

,,- N-o să ai o soacră care să-ţi mânce ficaţii.,, o încurajase maică-sa. Dar ei îi intra pe-o ureche şi-i ieşea pe cealaltă. Avea să se mărite cu Mihaly şi gata!

Clopotele o treziră din visare.