Între noi…

Ianuarie 16, 2014 la 6:15 pm | Postat in d'ale copiilor, de-ale noastre, Uncategorized | 14 comentarii
Etichete: ,

…părinţii.

Zilele trecute, m-am întâlnit cu o cunoştinţă. Sigur, din vorbă în vorbă, am ajuns la discuţiile despre copiii noştri. Ce mai fac, cum o duc, câţi ani au, ce fel de copii sunt. Îmi spunea de fiica ei de 14 ani că e rebelă, că ceea ce gândeşte, spune, nu contează dacă e un coleg sau chiar directorul şcolii. Că a fost chemată la şcoală de dirigintă, pentru că fata se uită urât la ea.

Acum ce să spun, copiii mei sunt şi ei diferiţi. Fata e mereu cu zâmbetul pe buze, iar băiatul e mai serios. Serios şi ironic. I-am educat la fel, dar depinde şi de personalitatea fiecăruia în parte.

Mereu îi spun băiatului să nu mai fie atât de acid, pentru că asta nu e o calitate. Mai ales dacă se ia ,,în gură,, cu profesorii, poate să ajungă oaia neagră a clasei, chiar dacă e deştept, nu e nevoie să epateze. Dar, m-a întrebat mai apoi o colegă. Oare nu e bine să nu se lase călcat în picioare? Acum în şcoală e mai greu, dar n-o să-l ajute asta în viaţă, atunci când e bine să-ţi impui punctul de vedere?

M-a pus pe gânduri întrebarea ei…

14 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Profesorii au nevoie sa fie reeducati . Trebuie sa invete ca intr-o clasa nu sunt doar 30 de elevi, sunt 30 de personalitati . Tratare diferentiata . Inca nu pot concepe ca elevul ii poate fi partener in educatie, si ca ei, profesorii, trebuie sa se dea jos de pe piedestalul unde s-au asezat . Sunt dezamagita de multi profi. care duc o lupta cu infrangerea personalitatii adolescentului, parca am fi in Oblio .

    • Da, July, cred că ar fi nevoie şi de o…reciclare a profesorilor. Pe lângă cunoştinţele pe care încercă să le transmită copiilor ar fi bine să-i privească ca pe nişte viitori adulti care învaţă să răzbată în viaţă acumulând cunoştinţele necesare pentru formarea lui ca om.

  2. Îmi permit să intervin și eu, chiar dacă nu sunt părinte (din câte știu eu). Cred că echilibrul dintre a fi îngăduitor și a nu te lăsa călcat în picioare este cea mai bună soluție, dar găsirea lui este mai complicată. Extremele, oricare ar fi, nu fac bine nimănui.

    • Nici mie nu-mi plac extremele, Petru.🙂 Sunt omul…echilibrului.

  3. La noi in scoli e mai complicat, profesorii se supara cand un copil isi spune punctul de vedere, mai ales daca e mai transant. Fiecare copil are personalitatea lui, pe care nu o poti schimba.🙂

    • Poate că, vorba lui Dan, sunt prea mulţi copii intr-o clasa, aşa ca profesorul nu mai are timpul si rabdarea necesara sa-l cunoască pe fiecare în parte.🙂

  4. a afi învatator sau prof nu-i doar o meserie, ci o vocatie… ca si medicina sau orice profesie „umana”!
    * * *
    @”Fata e mereu cu zâmbetul pe buze, iar băiatul e mai serios. Serios şi ironic. I-am educat la fel, dar depinde şi de personalitatea fiecăruia în parte.” – same here…🙂

    o fosta-profa de franceza (de „collège”-gimnaziu?) a fiului nostru i-a zis pe-atunci:”daca nu vei învata si studia mai mult, nu cred ca vei termina liceu…” – nu numa’ c-a terminat liceu’ în USA cu un an înaintea colegilor-US, cunosti „urmarea”…😉

    • Exact Melanie. Aşa cred şi eu, pentru a fi profesor trebuie să ai vocaţie.
      Cât despre profa fiului tău sper că e fericită văzând că s-a înşelat.😉

      • am ignorat-o de-atunci, dar a aflat despre evolutia internationala a fiului nostru de la profa de engleza cu care am ramas în legatura de-alungu’ anilor careia i-a afirmat ca nu-si reamintea de-acea fraza…🙂 hellooo!!!

      • Da, unii arunca cuvintele, fara a se gandi la cel caruia i se adreseaza.

  5. Măi, voi aveți un fix, zău așa. Și nu mă așteptam, mai ales la July. Doar ce s-a adus, și mai mult tangențial, în discuție școala și țup să tăbărâți iar pe profesori. Știți cât îi ia unui profesor să constate că într-o clasă cu 30 de elevi are de-a face cu 30 de personalități diferite ? Fix un sfert din prima oră predată în viața lui. Nici măcar nu trebuie să fii profesor pentru asta. Și nici prea deștept nu trebuie să fii. Problema e că într-o zi acel profesor poate avea 4, 5 sau șase ore. Așa că numărul de personalități se multiplică la 120, 150 sau 180 de personalități. Și de fier să fii și nu poți acorda fiecăruia atenția pe care personalitatea mai ieșită puțin din comun ar cere-o. Cu atâta mai mult cu cât are și o materie de predat.
    Personalitatea unui copil are două mari componente : una genetică și una formată. Cea formată se clădește în timp și are trei surse : familia, școala și anturajul. Toți factorii ăștia contribuie.
    Acum, faptul că băiatul este ironic și acid nu trebuie să te „sperie”. Sunt, de felul meu, extrem de ironic. Și pot să-ți spun că ironia este percepută bine de oamenii care gândesc și nu este băgată în seamă de proști fiindcă proștii nu reușesc să sesizeze ironia. Uneori te și oftici că faci mișto de câte unul și el nu se prinde.

    • Dan, nu am nimic cu profesorii adevăraţi. Doar că uneori în această meserie sunt oameni care nu prea fac…faţă. Desigur, la fel ca în orice altă meserie. Şi despre ce să vorbim şi noi? Despre Bianca Drăguşanu?🙂🙂
      Crede-mă, acasă sunt ,,părintele cel rău,, care nu le dă dreptate copiilor, decât dacă aceştia chiar au dreptate. Atunci, nu mi-e teamă să recunosc.
      Mă cam sperie ironia lui, cu toate că se spune că ironia e apanajul oamenilor deştepţi. Dar are şi el o calitate, râde şi de defectele lui nu doar de a celorlalţi şi nu o face cu răutate.🙂 E un copil cu suflet bun, doar că face pe durul, poate tocmai pentru a nu fi rănit.🙂

  6. Eu cred că ține mai ales de temperament .

    • Sigur ca da, in functie de asta ar trebui sa tina seama si educatia.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Derivată din D.

Diana, îmi pare bine*

Sâmburi

Niciun sâmbure nu e ceea ce pare a fi.

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Imagini și cuvinte

Despre oameni - fascinante creaturi/ Despre locuri - autentice trăiri

Paul Gabor

Rătăcit în Căpșunistan

WHEN CULTURES COLLIDE

A PERSIAN AND ROMANIAN BLOG

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

BUCĂTĂRELI LA BORCAN

Primul blog românesc despre murături, dulcețuri și alte chestii la borcan. Probabil singurul.

gradina2016

Despre gradina in anul 2016

"Enciclopedie deschisă"

blog arădean de cultură generală

MM's Blog

The best gift you are ever going to give someone— the permission to feel safe in their own skin. To feel worthy. To feel like they are enough. — Hannah Brencher

(re)flexii

Legea Watergate: "Corupția guvernamentală e denunțată întotdeauna la timpul trecut."

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Ana.

Gandurile unei mame curioase

pisicablonda

let it come natural

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

j u r n a l d e b u b u r u z ă

"lumea e plină de simboluri. buburuza e metafora mea."

Fărâme de suflet şi de viaţă

" You'll stay with me? Until the very end... "

Evelics's Blog

Just another WordPress.com weblog

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

mondeadrian

există zi există noapte exist şi eu pentru a le-ncurca pe toate!

9

Just another WordPress.com site

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

O ciudata

Ciudata viata.....

natural 100%

pentru un corp sănătos

blue cafe

Don't worry about knowing a lot , you know what is useful , and that's what counts :)

Din viață ca-n piață

-the funny side of stories-

doar nicole...

...foind de zor/...cu rânduri și cu imagini, ce dansează printre pagini...

prinviatacaltor

"Viitorul apartine celor ce cred in frumusetea propriilor vise."

Un an în Vanuatu

- jurnal de savoir-être -

BodyGeek – Sănătate și frumusețe

Just another WordPress.com site

Dubii, Spaime si Solutii

Dubii, Spaime si Solutii

Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art

„Cartea bună este ca o conversaţie cu un om deştept” • Cartea – prietenul care nu trădează!

seradevise

un colaj-dialog in timp si dincolo de timp

ORIZONT ALTERNATIV

cultura, atitudine civica, informatie

%d blogeri au apreciat asta: