Jurnal…

Februarie 9, 2014 la 1:25 pm | Postat in jurnal aiurit, Uncategorized | 31 comentarii
Etichete: , ,

…aiurit. 4

Uite că deja sunt la partea a IV a a jurnalului ăsta. Mă întreb când voi renunţa la el? Ajung şi eu ca-n ,,Greu de ucis, 1, 2, 3….,,

Ei, până atunci… Trăim într-o lume nebună în care unii se luptă să mănânce de 6 lei pe zi, iar alţii să slăbească cu vreo 15 lei pe zi. Ciudat, cei care ar dori să slăbească ar face bine să se mişte mai mult, gratis, să urce la etaj pe scări, să folosescă mai puţin maşina, să mănânce mai puţin… Astea ar fi sfaturile mele, dar cine sunt eu să dau sfaturi? Mă gândeam câtă energie se risipeşte în sala de forţă şi mi-am adus aminte de o glumă cu Edison, dacă nu mă înşel. Musafirii l-au întrebat de ce nu-şi repară poarta care se deschide aşa de greu, el care era meşter în toate.,,Păi e reparată, doar că de fiecare dată când se deschide, se trage o găleată de apă în rezervor.,,

Cam aşa şi cu sălile de forţă, dacă s-ar transforma energia care este risipită acolo în energie electrică, de exemplu, n-am mai avea facturi cu cifre astronomice la curent.

Am citit un articol despre o femeie din Marea Britanie care după ce a divorţat a fost nevoită să trăiască cu cele două fete si să se descurce cu 6 lei pe zi. Reţetele nu le-am mai aflat, sunt de negăsit. Sunt curioasă totuşi…

Si dacă tot am pomenit de mâncare şi buget, ia priviţi cum se descurcă studenţeii noştri.  Deja mă îngrozesc gândindu-mă la ai mei cum se vor descurca.

Si pentru ca timpul trece, si cât de curând e 1 martie, ia priviţi ce frumuseţe de broşă vă puteţi face

31 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Pufuleti, o punga mare, si rezolvi cu 5 lei toate mesele . Dar mi-a placut raspunsul unui student : cu 5 lei ia o ciocolata si merge in camin la fete unde gaseste tot ce vrea . 😆 Baiat destept, de mic stie ce vor femeile !

    • Dar ai uitat de apa, dupa atatia pufuleeeti.🙂
      Aha, noi si fara ciocotata imparteam meniul cu colegii la cantina. Stiau ei unde sa tina companie.😉

      • Ciocolata pitic te face voinic, la munte sau la mare…. 😆

      • Trebuie s-o previn pe fii-mea de pericolele…cu ciocolata.🙂
        Iar fiului sa/i dau…idei.😉

      • :)))) noi, mamele vorbim la pereti Doar experienta proprie le da lectiile de viata de care au nevoie , Ce, cate nu mi-a spus si mie mama ?!😀

      • Aici iti dau dreptate.🙂 Nu prea le pasa de sfaturile noastre.🙂

      • Dar au ecou in timp .

      • Sa speram ca macar ecoul o sa le ajunga la ureche.😉

  2. Putem sa ne gandim ca altu se descurca – vorba vine- fara niciun leu pe zi.. doar ramasite, de prin gunoaie, de pe la unu-altu..
    @si da, july, sfaturile mamelor au ecou in timp.. doar atunci, din pacate.

    • Cel cu ramasitele chiar e un caz nefericit, uneori provocat de el insusi prin viata plina de vicii pe care o duce….

      • aici ar fi multe de zis.. si nu poti alege persoana care te naste..
        cum tot ma cert cu al meu prieten pe un subiect de-asta, ia sa imi spuna el mie, patron fiind, cum naiba ar angaja un boschetar (spalat intr-o fantana din oras, la fel si hainele lui, spalate tot acolo, aranjat cat de cat, cat stie el). nu tu acte, nu tu aratand a persoana decenta.. nu tu nimic.
        cine-l ia?
        si cei de la salubrizare sigur au ceva standarde, la naiba.

      • Ai dreptate, sunt multe de spus aici. Si e foarte greu sa-si gaseasca un loc de munca tocmai datorita celor scrise de tine.

  3. Eu sunt foarte empatica la aproape tot ce tine de copii abandonati sau care traiesc in conditii mizerabile/ la oameni ai strazii/ etc.
    Incerc sa-mi amintesc sa fiu recunoscatoare ptr ceea ce am si ceea ce sunt. Lucrul asta nu afecteaza acea empatie. Fiecare din noi suntem cu povestea noastra de viata si niciodata nu stii ce se ascunde in spatele aparentei, poti, pana la o eventuala confirmare, sa presupui.
    Am intalnit oameni ptr care banii nu sunt o problema si care cheltuie la o singura masa in oras cei 6 lei inmultiti cu 10, cu 20, etc. Si cu toate astea, nu erau in echilibru. Nu erau nici armoniosi, nici fericiti, nici curiosi. In acelasi timp, cunosc cel putin o persoana care e foarte stramtorata financiar, dar care foarte des e luminoasa.
    Nu stiu ce sa zic…🙂
    Ma intorc la ideea ca fiecare din noi avem povestea noastra si atunci e clar ca in cazul fiecaruia din noi e altceva si trebuie tratat ca atare.
    Treaba cu salile de forta e alta dimensiune sau asa imi pare mie. Depinde de motivatie. Sportul e bun, iar mersul la o sala ajuta enorm la disciplinare. Pe de alta parte, daca ai motivatia, poti foarte bine sa faci sport acasa, exista multe filmulete pe youtube din care te poti inspira.
    Ingrasatul are adesea cauze subtile, profunde, nu e cazul acum sa le dezbat.
    Mamaaa, cat am vorbit si asta doar asa, in mare, ca n-am apucat sa scriu chiar toate ideile🙂

    • Stau cuminte si ascult mai departe toate ideile.🙂

      • Acuma inca mai crosetez la ele, vad eu cand e gata tesatura🙂

      • Tot aici ma gasesti, stii asta.🙂

      • Da, stiu🙂

  4. Antrenorul echipei de rugby din Baia Mare, și-a dus lotul de jucători într-un sat, pentru antrenament. Se spune că în acea zi au crăpat lemnele de la toate gospodăriile care nu aveau ajutor. Altă mișcare sănătoasă făcută cu folos!🙂

    • Asta chiar a fost un antrenament cu folos, de două ori!🙂🙂

  5. Buna dimineata !”
    Ia-o usor cu JURNALUL caci ,
    ” Graba strica treaba ” nu-i asa ???🙂 🙂 🙂

    O saptamana asa cum ti-o doresti !
    Aliosa.

    • Ai dreptate, mereu graba va strica treaba.🙂

  6. Las ca trece saptamana cu sau fara 6 lei.Azi am mers la magazin cu 4 lei si 70 de bani,iar Mark le-a gasit loc in punga…3 pachete de pufuleti,o ciocolata si o bombonica pe bat.Apoi au cerut de cine.De atunci au mai mancat cate ceva.:)))
    Ideile sunt super.Vreau sa vad si eu ce-oi putea face cu scolareii mei.:))
    Cat despre munca…multe se pot face,numai sa ai cu cine.:))

    • Ei, loc pentru bani mereu se găsesc.🙂 Cât despre muncă…mereu este, bani să iasă.😉

  7. imi amintesc… din filmul, pe aripile vantului… cand Scarlett O’Hara, si-a promis… ca nu va mai fi niciodata flamanda…
    nu stiu cum se manaca doar cu bani putini… dar, cu drag imi amintesc, cand eram copil… mancarea provenea din gradina parintilor, intr-o proportie enorma de mare… in asa fel incat… bani pentru mancare erau foarte, chiar foarte, putini…

    • La sat inca se cultiva gradinile. Asta acolo unde mai sunt oameni tineri…Cei mai multi au plecat spre orase spre a-si gasi locuri de munca.

  8. Am retinut ideea cu poarta !😆

    • Ideea e buna, pacat ca nu e pusa-n aplicare.🙂

  9. o femeie zici tu?! civilizatii au peste 100 de milioane de flaminzi!!!in n.y. era fiecare al 5-lea inainte de criza. bush a recunoscut 30 de mil tot inainte de criza adica cind le mergea lor mai bine ca niciodata si a iesit un scandal deoarece toti spuneau ca cifra este mult mai mare!🙂
    grasi sint pt ca la preturi mici sint prafuri chimice de mincat care te modifica genetic.grasimea aia acumulata asa nu mai pleaca pt ca organismul nu stie ce sa faca cu ea si o depune.

    uite aici:
    https://freestar9.wordpress.com/2014/02/09/jurnal-3/
    bundy nu-i o gluma.sint chestii grave spuse sub forma de gluma.eu stiu cine ride si de ce. 🙂

    • Daca tot stii cine rade si de ce, spune-ne si noua.🙂

      • Nu zic eu, au spus-o altii. Si in fond, cred ca sunt tari unde veniturile sunt mici de tot, si da, cred ca una dintre problemele obezitatii este mancarea procesata.

  10. asta este linkul. computerul a retinut linkul gresit! 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Derivată din D.

Diana, îmi pare bine*

Sâmburi

Niciun sâmbure nu e ceea ce pare a fi.

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Imagini și cuvinte

Despre oameni - fascinante creaturi/ Despre locuri - autentice trăiri

Paul Gabor

Rătăcit în Căpșunistan

WHEN CULTURES COLLIDE

A PERSIAN AND ROMANIAN BLOG

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

BUCĂTĂRELI LA BORCAN

Primul blog românesc despre murături, dulcețuri și alte chestii la borcan. Probabil singurul.

gradina2016

Despre gradina in anul 2016

"Enciclopedie deschisă"

blog arădean de cultură generală

MM's Blog

The best gift you are ever going to give someone— the permission to feel safe in their own skin. To feel worthy. To feel like they are enough. — Hannah Brencher

(re)flexii

Legea Watergate: "Corupția guvernamentală e denunțată întotdeauna la timpul trecut."

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Ana.

Gandurile unei mame curioase

pisicablonda

let it come natural

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

j u r n a l d e b u b u r u z ă

"lumea e plină de simboluri. buburuza e metafora mea."

Fărâme de suflet şi de viaţă

" You'll stay with me? Until the very end... "

Evelics's Blog

Just another WordPress.com weblog

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

mondeadrian

există zi există noapte exist şi eu pentru a le-ncurca pe toate!

9

Just another WordPress.com site

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

O ciudata

Ciudata viata.....

natural 100%

pentru un corp sănătos

blue cafe

Don't worry about knowing a lot , you know what is useful , and that's what counts :)

Din viață ca-n piață

-the funny side of stories-

doar nicole...

...foind de zor/...cu rânduri și cu imagini, ce dansează printre pagini...

prinviatacaltor

"Viitorul apartine celor ce cred in frumusetea propriilor vise."

Un an în Vanuatu

- jurnal de savoir-être -

BodyGeek – Sănătate și frumusețe

Just another WordPress.com site

Dubii, Spaime si Solutii

Dubii, Spaime si Solutii

Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art

„Cartea bună este ca o conversaţie cu un om deştept” • Cartea – prietenul care nu trădează!

seradevise

un colaj-dialog in timp si dincolo de timp

ORIZONT ALTERNATIV

cultura, atitudine civica, informatie

%d blogeri au apreciat asta: