Jurnal…

Martie 28, 2014 la 8:48 pm | Publicat în Uncategorized | 14 comentarii
Etichete: , ,

…aiurit. 11

Nu ştiu cum e pe la alţii la muncă, dar noi suntem o mână de oameni, 8 persoane cu sefi cu tot. Petrecem o mare parte din viaţa noastră împreună, cu bune , cu rele… Muncim împreună, petrecem de câte ori se poate cu familiile noastre cu tot împreună, suntem la fel ca’ntr-o familie mai mare. Ne ştim problemele, nefericirile sau bucuriile. Sigur că da, se mai ivesc şi mici conflicte, la fel ca oriunde sunt mai multe…,, capete luminate,,.

Înainte de-a începe munca, dimineaţa, ne mai povestim peripeţiile noastre sau a copiilor…

Într-o zi o colegă ne-a povestit cum procedează ea dacă doreşte să i se împlinească o dorinţă. ,, Îmi ţin degetele, mare, arătător şi mijlociu, unite şi-mi repet-vreau să …îşi pune dorinţa iar apoi mai spune, asta vreau,,.

Am făcut noi haz de modul ei de a-şi îndeplini dorinţa, dar azi o altă colegă venise cu o figură tare somnoroasă la birou.

Am întrebat-o ce a păţit.

,, – Păi, vecinul a făcut chef, aşa că n-am dormit toată noaptea. Spre dimineaţă mi-am adus aminte de modul în care ar trebui să mi se îndeplinească dorinţa, de-a termina vecinul, cheful. Am repetat ,,imi doresc,, de nu stiu cate ori si-mi amortisera degetele de cat le-am tinut împreunate…

– Şi? A ţinut? S-a terminat cheful?

– Nu ştiu, am adormit până la urmă spre dimineaţă…,, ne-a mai spus ea. Am râs de păţania ei, dar mă gândeam oare cum ar fi să ne dorim un lucru şi apoi ca prin minune să se împlinească, doar aşa fără a face nimic doar gândindu-ne…

Anunțuri

14 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Cineva mi-a spus intr-o zi ca: ,,gandul construieste, trebuie doar sa crezi !”

    • Cred si eu ca asa este, in parte… Doar ca mai trebuie sa-l ajutam si noi, zic.:)

      • Il ajutam proiectand gandul in fapte care sa implineasca dorintele .

      • Exact, faptele sunt necesare. 🙂

  2. Cu cât sunt faptele mai mari, și împlinirea dorinței va fi mai apreciată. Chiar dacă e vorba de ceva simplu. 🙂

    • Cred ca si ordinea valoriidorintelor depinde de fiecare dintre noi.

  3. Na, chiar o sa incerc figura cu degetul mare, aratator si mijlociu unite, o sa invoc toate fortele universului si formula magica ” vreau”, si-o sa-mi pun cateva dorinte – pe rand sau toate odata? hm, nu stiu, o sa cuget la aspectul asta 🙂
    Mi-am adus aminte, era o vorba ce spunea ceva de genul: ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se implineasca. Nici in zi de azi n-am reusit sa patrund pe de-a intregul intelesul ei 🙂

    • Va trebui sa-ti faci o ierahie a dorintelor si sa le iei pe rand, Lotusel. 😉
      Cu ai grija ce-ti doresti mi-ai adus aminte de filmul ,, Pact cu diavolita,, Un film pe care pot sa-l revad de mai multe ori asa de bine ma dispune. 🙂

      • Chestia e ca niciodata nu mi-am dorit te miri ce; dorintele mele, alea putine, au fost mai degraba marunte, banale, clasice. Mna, asta nu inseamna ca le pot baga pe toate intr-o desaga, deci le voi lua pe rand 🙂

      • Tocmai! 🙂 Te vei putea bucura de fiecare in parte. 😉

  4. ce fain… sa citesc despre un colectiv de munca asa ca al tau… ca de obicei… este total invers…
    cat despre dorinte… hmm… in ce ma priveste… unele poate chiar nu ar fi bine sa se imlpineasca…

    • Mereu am avut parte de colegi/colege de treaba. 🙂 Sigur, altfel nici n-aş fi rămas. 🙂
      Ei, daca nu vrei sa ti se implineasca inseamna ca nu e dorinta ci …spaima. 🙂

      • ei… lassa… situ eu ca sunt si dorinti mai putin potrivite…

      • Ehe! Atunci e bine că nu se împlinesc. 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

Charlie's poems

Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii.

Blog Anonim.

Ziua de azi e unica. Ai grija de timpul tau.

69

Cel mai bun mod de a face dragoste e sa faci sex!

Fum de Ţigară

Simte,dar taci.Scrie.

simple Ula

I want to be rich. Rich in love, rich in health, rich in laughter, rich in adventure and rich in knowledge. You?

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Derivată din D.

You know my name, not my story.

Sâmburi

Niciun sâmbure nu e ceea ce pare a fi.

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Imagini și cuvinte

Despre oameni - fascinante creaturi/ Despre locuri - autentice trăiri

WHEN CULTURES COLLIDE

A PERSIAN AND ROMANIAN BLOG

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

BUCĂTĂRELI LA BORCAN

Primul blog românesc despre murături, dulcețuri și alte chestii la borcan. Probabil singurul.

gradina2016

Despre gradina in anul 2016

"Enciclopedie deschisă"

blog arădean de cultură generală

MM's Blog

The best gift you are ever going to give someone— the permission to feel safe in their own skin. To feel worthy. To feel like they are enough. — Hannah Brencher

(re)flexii

Legea Watergate: "Corupția guvernamentală e denunțată întotdeauna la timpul trecut."

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

O mamă curioasă

Gandurile unei mame curioase despre viata cu doi copii, cu bune si cu rele.

pisicablonda

let it come natural

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

j u r n a l d e b u b u r u z ă

locul unde visele devin cuvinte.

Fărâme de suflet şi de viaţă

" You'll stay with me? Until the very end... "

Evelics's Blog

Just another WordPress.com weblog

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

Raluca & Ivan

Droguri ieftine

mondeadrian

există zi există noapte exist şi eu pentru a le-ncurca pe toate!

9

Just another WordPress.com site

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

O ciudata

Ciudata viata.....

natural 100%

pentru un corp sănătos

blue cafe

Don't worry about knowing a lot , you know what is useful , and that's what counts :)

Din viață ca-n piață

-the funny side of stories-

doar nicole...

...foind de zor/...cu rânduri și cu imagini, ce dansează printre pagini...

prinviatacaltor

"Viitorul apartine celor ce cred in frumusetea propriilor vise."

%d blogeri au apreciat asta: