Jurnal…
octombrie 4, 2014 la 2:59 pm | Publicat în Uncategorized | 13 comentarii…aiurit-20.
Am ajuns şi aici. Mereu am evitat să mă gândesc la această perioadă, când copiii vor pleca la ,,şcolile cele înalte,, şi casa va rămâne pustie.
Am încercat cât de cât să-i pregătesc şi să mă pregătesc pentru acest moment. Vorbim zilnic la telefon. O perioadă vor veni mai des acasă, apoi iureşul vieţii îi va face să revină din ce în ce mai rar. Îi spuneam azi la telefon, fetei mele, că încă nu m-am obişnuit să ştiu că-s plecaţi şi seara fără să-mi dau seama îi aştept să vină acasă. Mi-a spus că acelaşi lucru i-a spus şi ea fratelui ei, că încă se simte ca-ntr-o excursie din care apoi vor veni apoi acasă. Să nu mă înţelegeţi greşit mă bucur pentru ei şi sper că urmându-şi visul îşi vor găsi locul şi fericirea în lume. Dar săptămâna trecută în timp ce fiică-mea dormea iar fiul meu era la calculator, mă cuprinsese disperarea auzind bătaia ceasului, atât de multă linişte era în casă.
Acum, m-am apucat să curăţ fiecare colţişor din casă, fiecare lucruşor am timp să-l curăţ cum trebuie. Asta mă va ţine ocupată un timp. Apoi voi rămâne doar eu cu mine. Fiică-mea îmi spunea să nu fiu tristă, ,,o să ai timp să te redescoperi, mami, acum că n-o să mai ai atâta treabă,,. 🙂
Poate aşa va fi, o să am tot timpul din lume, doar pentru mine. Ei însă vor intra în iureşul vieţii agitate a capitalei. O perioadă ştiu că li se va părea extraordinar, iar apoi vor regreta viaţa liniştită şi copilăria.
Una dintre imaginile dragi mie.
13 comentarii »
RSS feed for comments on this post. TrackBack URI
Lasă un răspuns către 9 Anulează răspunsul
Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.
Fi-miu a parasit cuibul la 14 ani, am avut timp sa ma obisnuiesc cu lipsa lui; la tine cred ca e mult mai greu, tu aveai doi care iti umpleau casa… Asta e soarta mamelor: sa le dea „branci” in viata, sa-i invete sa zboare si apoi sa-i tooot astepte…
ApreciazăApreciază
Comment by adelinailiescu— octombrie 4, 2014 #
Aşa este Adelina, asta e soarta noastră. 🙂 Să-i creştem cu dragoste, să-i ocrotim iar apoi să-i ,,tooot aşteptăm,,. 🙂
ApreciazăApreciază
Comment by 9— octombrie 4, 2014 #
Minunată imagine!!!
Să fie sănătoşi, e cel mai important. Fie aproape sau departe de casă, fericirea lor e ceea ce contează
ApreciazăApreciază
Comment by Poteci de dor— octombrie 4, 2014 #
Mulţumesc Potecuţo. 🙂 Mă rog să fie sănătoşi şi fericiţi. 🙂
ApreciazăApreciază
Comment by 9— octombrie 4, 2014 #
Deci, asta ma asteapta . Sa fie sanatosi si fericiti, si tie multa rabdare si zambet ! 😀
ApreciazăApreciază
Comment by july— octombrie 4, 2014 #
Da, asta urmează July. Noi suntem trei fraţi, nici unul n-a rămas acasă, asta este se pare mersul vieţii. 🙂
Mulţumesc de urări. 🙂
ApreciazăApreciază
Comment by 9— octombrie 4, 2014 #
Nu stiu ce sa-ti spun acuma. Da’ stii tu c-am trecut pe aici si ti-am lasat un zambetel, da ?
ApreciazăApreciază
Comment by lotusull— octombrie 4, 2014 #
Iti intorc zambetul, înzecit, lotusel 🙂
ApreciazăApreciază
Comment by 9— octombrie 4, 2014 #
Timpul le vindecă pe toate. Ai să te obișnuiești cu noua condiție și o să te bucuri de veștile pe care o să le primești de la ei. Mai ciudat e când copiii rămân prea mult pe capul părinților. 😉
ApreciazăApreciază
Comment by racoltapetru6— octombrie 5, 2014 #
Da, timpul e marele vraci, Petru. 🙂 Sper ca ei să-şi gaseasca drumul în viata.
ApreciazăApreciază
Comment by 9— octombrie 5, 2014 #
te-nteleg, free ⭐ … ❤ stim de la venirea lor pe lume ca nu ne "apartin", nu-i avem si nu-i crestem pentru noi, ci pentru ei-însisi… am trecut relativ usor peste aceste "faze", caci am fost însotita de-acelasi sot-tata adorabil, prezent, devotat… curaj, pace sufleteasca, bucurii si satisfactii de la copilasii tai adulti… cu drag… ❤
ApreciazăApreciază
Comment by Mélanie— octombrie 5, 2014 #
P.S. îmi place nou’-ti avatar: aerian, degajat, senin si lejer, ca orice „varsator” care se respecta si priveste spre viitor cu optimism… 🙂
ApreciazăApreciază
Comment by Mélanie— octombrie 5, 2014 #
Stii cum suntem noi, vărsătorii, ne place să privim în sus, probabil de aceea nimerim câteodată în gropile care ne ies în cale. 🙂 🙂
Cât despre copii, atâta timp cât lor le e bine, mi-e bine şi mie.:)
ApreciazăApreciază
Comment by 9— octombrie 5, 2014 #