Despre votare…

Noiembrie 2, 2014 la 8:22 am | Postat in de-ale noastre | 29 comentarii
Etichete: ,

…într-o amintire.

Aseară m-a sunat prietena mea din facultate care e şi nănaşa copiilor mei.

,, – Steluţo, mă duc mâine la votare, dar nu sunt sigură cu cine să votez, mi-a spus.

– Nu-ţi dau nici un sfat, i-am răspuns râzând, că poate va ieşi cu ceartă, ca ultima dată.,,

Prima şi ultima noastră ceartă a fost tocmai votarea. Eram la facultate, stăteam cu ea în cămin în aceeaşi cameră, ne înţelegeam foarte bine. Mărul discordiei a fost însă votarea. În ajunul zilei de vot am încercat fiecare dintre noi s-o convingem pe cealaltă că e bine să voteze cu favoritul. Această discuţie în contradictoriu, a degenerat într-o ceartă aprigă. Prietena mea, plângând, şi-a făcut bagajele şi a vrut să plece acasă. A şi plecat, trântind uşa după ea, dar peste câteva minute s-a întors cu vărul ei, zâmbind.

,, – M-am întâlnit pe scări cu vărul Tibi şi ne-a chemat la petrecere, mi-a spus. Mergem?,,

Eh, între convingerile politice şi o petrecere sigur că am ales petrecerea.🙂 Aşa s-a terminat cearta noastră. Mie mi-a fost o învăţătură de minte, nu mai încerc să conving pe nimeni că alegerea mea ar fi cea corectă, mai ales în politică. Fiecare are minte şi poate vota cum îl taie capul sau cum îl îndeamnă sufletul.

Ce mă miram când o auzeam pe bunica povestindu-ne că în aceeaşi familie, pe vremuri, erau convingeri separate legate de politic. Aşa e acum şi la noi. În aceeaşi familie oamenii au convingeri politice diferite. Aşa că ce-mi doresc? Păi să iasă preşedinte cel care e cel mai puţin rău, din cei 14 candidaţi. Atâţia sunt, nu?

Cum pot să închei, altfel decât cu Andrieş? A fost invitat la Balul Bobocilor, când eram doar o boboacă, anul I. A început să cânte, dar după câteva melodii a fost rugat să părăsească scena. Eh, era pe vremea lui Ceaşcă. Dar a fost de ajuns să-i îndrăgesc melodiile.🙂

29 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. E păcat să ne certăm pe teme politice, că n-avem decât de pierdut. Oricum, politica și politicienii ne fac suficient rău, prin faptele lor de corupție.

    • Sigur că da, Petru.🙂 Asta am învăţat şi eu după primele alegeri din viaţa mea.🙂

  2. In 96 mama vota cu Iliescu, bineinteles, eu cu Constantinescu . Ca in fiecare duminica eram la masa cu totii, si apoi mergeam la vot . Cand a auzit cu cine vreau sa votez, s-a suparat tare, tare, ca m-a surprins . De atunci nici eu nu mai incerc sa conving pe cineva din familie cu cine sa voteze .

    • Pentru pacea în familie şi printre prieteni e cel mai bine să nu se discute politică.🙂

      • De acord !😀

  3. Esti o persoana inteleapta, faci bine cum faci. Si am aflat ca te cheama Steluta, tare frumusel nume🙂

    • Da, aşa-mi spun cei dragi mie.🙂 Cât despre înţelepciune…omul cât trăieşte, învaţă, nu-i aşa?🙂

      • Invata daca vrea, asa-i😉

      • Voinţa nu o putem impune.😉

  4. ❤ Stea libera… religia si politica… 2 subiecte "suparatoare", deci a evita, a conturna, a exclude din conversatiile amicale, caci (se) risca… supararea!😉

    • Aşa a fost şi la mine. Acum am învăţat să nu mă mai supăr. De fapt nu aceasta e rezolvarea.🙂 Se poate discuta ]n contradictoriu, dacă se va ,,naşte,, ceva bun din discuţie.😉

      • ai dreptate despre discutiile în care cele 2 parti nu-s de acord: scopu’-i sa fie constructive, nu… certuri puerile!🙂

      • Exact, asta ar trebui sa fie scopul.🙂

  5. eu cred ca noi suntem si azi ca si pe vremea lui nenea IANCU ..niste cetateni turmentati care repetam…aburiti..(de viata ,mincuni si alcool) „DA’ IO CU CINE VOTEZ???”
    ca ..noi stim ca iese cine LE trebuie LOR…nu cine NE trebuie NOUA!!

    • Da, aşa cred şi eu.🙂 Ieri îmi spuneam că n-o să merg la primul tur la votare, oricum, va fi şi turul doi. Totuşi, azi dimineaţă, mi-am lăsat groaza la o parte şi m-am dus la vot.🙂

  6. :)Si Teddy a votat azi,pentru prima oara.
    Ieri ii explicam „mecanismul votarii”.:))
    M-a distrat in schimb matusa Marita,care mai are un pic si face 100 de ani…merge la vot pentru ca e convinsa ca si nepotul ei e pe lista.:))Cum ai putea s-o convingi ca nu-i asa?!

    • Ei angi, nu putem să ne punem cu…credinţa.😉 C\t despre Teddy cred că s-a descurcat.🙂

  7. Vad pe FB ca romanii din diaspora stau la cozi ore, doar ca sa voteze. Su ma incearca asa un sentiment de mandrie, amestecat cu speranta firava ca poate, poate reusim sa iesim din mocirla ultimilor ani.
    Am votat, bineinteles🙂

    • Si eu am votat.🙂 Sper şi eu să se schimbe totul în bine, Lotusel.🙂

  8. cu ocazia alegerilor au iesit in evidenta citeva probleme:
    romanii nu au constiinta nationala si sociala iar mentalitatea este de sluga. in plus sint total rupti de realitate continuind sa traiasca din povesti, zvonuri, legende si alte inchipuiri. astea sint consecinta faptului ca-n 45 81% traiau la tara in conditii extrem de grele. deci este clar ca in spatele acestor oameni nu exista nimic si n-au avut acces la o memorie a timpului ceea ce insemana o lipsa crasa de experienta. cei mai multi incearca sa acopere acest deficit major printr-o mindrie exacerbata si agresivitate. acum sa nu se inteleaga ca ar fi fost 19% romani prin orase deoarece dintre ei cam 10% reprezentau alte natii. in 1930 romania avea 130000 de absolventi de facultate si este clar ca nu toti erau romani. din mediul taranesc proveneau 0,2%.
    romanii vorbesc despre coruptie in romania si le place sa creada ca sint cei mai corupti. ca sa poti fi corupt ai nevoie de niste cunostinte si experienta in anumite lucruri iar lor le lipseste cu desavirsire. totul este un ris insa cu o tenta extrem de tragica. nu mi-a fost dat sa vad un popor care se straduieste atit de tare sa se desfinteze insa nu asa oricum ci in chinuri maxime daca se poate.
    este un dezastru de neinteles insa explicabil. taranii scosi de ceausescu din sate si inghesuiti in orase au distrus totul inclusiv pe ei si familiile lor fara sa clipeasca in mare parte din inconstienta deoarece marea masa nu stie ce face si nici nu realizeaza ca orice faci are consecinte iar ele nu trebuie sa fie imediate! fenomenele naturale asa cum sint cutremurele sau uraganele sint glume pe linga forta de distrugere a taranilor lipsiti de minte.

    • Er, cred că ,, veşnicia s-a născut la sat,,.😉 Si în fond şi la urma urmei, toţi provenim de la sat.🙂 Orice oraş, oricât de mare ar fi acum, tot dintr-un sătuc s-a născut.
      Acum, mulţi fug la oraş, pentru că îşi găsesc de muncă. La sat se munceşte din greu pe bani puţini, condiţiile sunt grele, iar cei care ar trebui să-i ajute să atragă proiectele europene în satele lor sunt puţini şi prea puţin interesaţi să ajute.
      Cât despre conştiinţa naţională, uite cât de puternică e-n diaspora, cel puţin aşa apare la secţiile de votare.

      • eu traiesc afara de peste 25 de ani si am trait in 8 tari diferite unde m-am dus la serviciu nu unde m-am plimbat. ii cunosc mult mai bine pe asa numitii romani care traiesc afara. sint si mai rau decit cei care au ramas acasa! nu o fac din nationalism ci din mindria personala care-i spune fiecaruia ca numai el are dreptate si vrea sa-si impuna dreptatea lui.ii considera pe cei de acasa prosti si se cred salvatori. asta-i toata motivatia! in rest sint tot mioritici. nu inteleg nimic din nimic si singura lor grija este sa apara fata de cei de acasa instariti desi ei impusca francul si traiesc ca vai de ei. apoi se uita ca romanii sint mexicanii europei. nu exista natie cu emigratie mai mare decit romania! nici o tara nu poate asigura nicaieri afara sectii de votare pt sute de mii! apoi daca aveau bun simt stateau in banca lor si va lasau pe cei care locuiti in tara sa decideti ce va trebuie voua nu ei. e ca si cum tu vei decide ce mobila si cum sa traiasca copii tai in casele lor. te-ar lasa?! faptul ca in 45 am avut 81% la tara in mare parte fara cunostinte de nici un fel are consecinte.nu vorbim de cei care au ramas acolo si de cei parveniti pt ca astia fac majoritatea si tot astia nu au constiinta nationala. asa se face ca au ramas ceea ce-au fost adica tarani fara identitate pt ca nu pot fi numiti romani cind ei prin tot ce fac si spun sint antiromani.unii o fac constient pt avantaje personale iar altii pt ca sint fara minte si nu-si dau seama ce fac. discutii ca acolo nu exista nicaieri. taranii cred ca sint la fotbal sau la lupte. nici o natie din vest nu discuta ca acolo si nu au discursul specific romanului. fiecare alege ce vrea iese ce iese si toti isi vad de ale lor.deci este cu totul si cu totul altceva!cine vrei tu sa ne respecte ca natie?!daca cei din tara nu sint vinovati cei de afara da pt ca intretin prin minciuna legende cu vestul unde ploua cu salam. nu trebuie sa-mi spui nimic pt ca stiu bine ce fac. ca sa stringa bani se spala in wc-uri publice cu sapun de vase ca e mai ieftin. se duc sa plinga la caritas sa le dea haine pe gratis ca nu au. unul traia pe un deal si ce crezi ca facea? se dezbraca in pielea goala si asa uraca dealul ca sa nu transpire si sa murdareasca hainele ca sa nu cheltuie bani pe detergent curent etc. si mai stiu multe dar ce rost are sa insir prostiile lor!? bine pe aici majoritari sint cei din teransilvania nu din restul tarii. in fiecare saptamina vin microbuze du prostituate din romania: vad masini cu numar de arad, timisoara, cluj si mai rar oradea. dezastru! apoi de prosti ce sint se agita cu alegerile de parca ar cistiga ceva. iti spun eu ca nu au importanta pt ca sint doar alegeri locale. cind in tratatele semnate scrie ca dreptul e.u. are prioritate in fata celui national si cind tu ai preluat peste 130000 de legi si reguli pt ca asa trebuie intrebarea este de ce ii mai alegem pe astia asa de multi si le mai dam si bani?! presedinte n-ar trebui sa fie ales la romani.ar trebui desfintata prostia asta.sa aleaga parlamentul unul pe 6 ani numai pt reprezentare externa si apelat la el numai atunci cind este necesar cu un salariu onorific. unde este asa? in elvetia de exmplu.era bine si pt romani ca se dezvatau de un tatic care trebuie sa le dea lor de toate. un presedinte dintr-o tara ca romania cu un popor f naiv nu este luat in seama. ce cred ei ca neamtul asta batut in cap o sa aduca investitori este o prostie specific mioritica care nu are legatura cu realitatea. germania nici macar nu exista ceea ce ei nici nu stiu. de ce? nu are tratat de pace asa ca nu exista. ei nu pot decide nimic ci trebuie sa intrebe pe altii. investitii se fac numai de catre stat. privatii fac afaceri numai cu banii statelor. desi vad la tv romanii nu inteleg. si sa lamurim cu toti vin de la tara. cu siguranta insa exista ceva care se numeste evolutie si cu timpul ajungi la alt nivel care nu mai are lagatura cu trecutul decit intr-o masura mai mica. la ei aceasta evolutie nu exista deoarece ajunsi majoritari peste noapte prin orase si-au impus prostiile lor pe care le poti vedea la tv pt ca tot ei sint peste tot. se pling de comunism de paraca ar trai lenin. oare ce-o fin in mintea lor?! in austria au fost in mare parte numai guverne socialiste. estul alege socialisti iar vestul alege conservatori. discutiile timpe din romania nu exista! nici un austriac din tirol nu-i considere pe vienezi timpiti si prosti. si da viena are cei mai multi asistati social! de ce? pt ca sistemul este in criza si dupa cum ne arata si istoria acesta este nefunctionabil. tipa ca sint asistati multi? stai ca vin africanii si musulmanii pt ca romania a fost criticata ca n-a luat destui si aveti cota. cum se tin? exact ca-n vest ca sa ramina la voi: 800 pe luna plus casa si masa plus alocatii pt copii si fac de obicei in medie 8,1 copii pe femeie. vorbesc in euro nu in lei! atunci sa-i vad pe decervelatii care-si lovesc propia natie ce vor face?daca spui ceva impotriva astora te baga in tribunal cu fel de fel de acuzatii.deci vin timpuri grele!aia cind vor deveni majoritari va fi vai de romani! va vor alunga in 2 timpi si 3 miscari.si ungurii vor pati la fel.sa nu aiba grija ca nu exista scutire pt nici o natie!chestia cu minoritati sau popoare compacte s-a terminat insa romanii nu stiu si nici nu vad.nu merge sa spui ca nu-i vrei.nu merge sa demonstrezi pt ca trimit trupe speciale ii bat pe opozanti de-i strica si iese tot asa cum se vrea de la centru care nu este nici un fel de bucuresti in cazul nostru cí bruxelles asa cum este peste tot. Si ca tot am vorbit de centru politicienii europeni tocmai si-au marit pensiile cu 423,5%. da ai citit bine si nu este vorba de o greseala si vorbim de sute de procente. asta face un fond de 1,6 miliarde euro. ieri au anuntat ca nu stiu ce-au facut cu 7 miliarde si nu stie nimeni unde sint. 🙂 cine nu crede sa se uite si singur ca d-aia este internet. in viena la populatie pina in 15 ani musulmanii sint deja majoritari. in 20 de ani pot schimba ce vor ei. cu siguranta granitele, limba, religia, etc ca doar nu vor accepta sa fie condusi de noi?! popoarele europene s-au hotarit sa dispara iar procesul nu mai poate fi oprit. de ani de zile cresterea demografica a europenilor este de 0,8% iar supravietuirea unui popor este asigurata doar la 1,3%.dezbinarea propagata printre cei fara minte nu face altceva decit sa accelereze disparitia celor care s-au autocondamnat deja.

        coruptie made in vest adica aia adevarata nu pliciurile din romania:

        un om de afaceri german ne-a descris astfel in revista forbes din aprilie 2010:
        „un popor naiv care se crede foarte destept si smecher.”

        merkel organizeaza pe banii statului in incaperile guvernului o petrecere cu ocazia zilei de nastere a unui bancher.

        http://www.sueddeutsche.de/politik/ackermann-und-merkel-das-kanzleramt-ist-keine-festhuette-1.165019

        respectiva cind era ministrul mediului folosea elicopterele armatei sa se duca acasa sau la serviciu.

        germania nu a semnat tratatul onu impotriva coruptiei care interzice mituirea politicienilor care se practica evident mai ales cind este facuta sa fie usoara.

        Politik in Deutschland – Lobbyismus – legal korruption

        http://www.zeit.de/politik/deutschland/2012-08/korruption-deutschland-abgeordnete

        in germania se pierd anual 250 miliarde din cauza coruptiei.

        http://www.spiegel.de/wirtschaft/soziales/deutsche-wirtschaft-korruption-richtet-schaden-von-250-milliarden-euro-an-a-821687.html

        helmult kohl si conturile negre din elvetia

        http://www.spiegel.de/politik/deutschland/schwarze-kassen-gab-kohl-selbst-den-auftrag-a-90506.html

        Schauble dupa ce-a fost prins cu ciubucuri de la un armator a fost promovat din ministru de interne in ministru de finante deoarece omul a dovedit competenta in manevrarea banilor. 🙂

        http://www.mopo.de/news/der-saubermann-und-das-schwarzgeld-schaeubles-geheimnis,5066732,6305990.html

        Steuerfrei – Wie Konzerne Europas Kassen plündern

        cum jefuiesc concernele statele europene-este vorba despre 1000 de miliarde anual!!!

        https://www.youtube.com/watch?v=hJElnCmF5Qg

        asta este o dovada a coruptiei organizata in vest de dreapta. si mai am exemple cu miile!

        politician de dreapta tipic vest:

        Präsident der Europäischen Kommission Jean-Claude Juncker- citate care definesc politica vestului si profilul unui politician vestic.

        http://de.wikiquote.org/wiki/Jean-Claude_Juncker

        „We decide on something, leave it lying around and wait and see what happens. If no one kicks up a fuss, because most people don’t understand what has been decided, we continue step by step until there is no turning back.”

        „When it becomes serious, you have to lie.”

        merkel spune singura ca alegatorii sint mintiti inainte de alegeri iar seehofer seful csu spune clar ca cei alesi nu au nici o putere deoarece deciziile le iau unii pe care nu-i alege nimeni.

        Ihr „Das Volk” habt bei den Wahlen NICHTS zu entscheiden
        Voi poporul nu aveti nimic de hotarit la alegeri!

        http://www.youtube.com/watch?v=Jz3UNY-joh0

        si germania nu este nici un stat pt ca nu are un tratat de pace. este inregistrata ca firma financiara in frankfurt cu numarul 51411. cum se numeste cel ce sa da ceva care nu este?

        BRD GmbH ist eine Kurzform für Bundesrepublik Deutschland Finanzagentur GmbH. Es ist eine Gesellschaft mit beschränkter Haftung, die unter der Nummer HRB 51411 im Handels­register beim Amtsgericht Frankfurt am Main am 29. August 1990 eingetragen wurde.

        intreaba-te citi dintre romani stiu despre ce am postat aici ca sa vedeti unde sinteti. deci daca afirm ca romanii sint total rupti de realitate nu exagerez deloc!

        s-au pierdut 7 miliarde euro de la e.u. si nu se face nimic altceva decit sa se ia la cunostinta. inca odata: vorbim de 7 miliarde nu de 7 euro!

        http://orf.at/stories/2252519/2252520/

        evaziune fiscala in vestul cinstitilor. asta da organizare!

        http://www.tageblatt.lu/nachrichten/story/Steuertricks-made-in-Luxembourg-21285130

        Armutsgefahr in Deutschland erneut gestiegen

        http://www.welt.de/politik/deutschland/article13948594/Armutsgefahr-in-Deutschland-erneut-gestiegen.html

        saracia in rindul copiilor din germania a crescut de 16 ori in ultimii 40 de ani. au la ora asta 3 milioane de copii subnutriti pina in 14 ani!
        a si daca te intereseaua chiriile au crescut in germania in ultimii 5 ani cu 41%.
        si nenorociri sint cu toptanul!
        la tine nu se poate posta. nu sint interesat sa ma bag la tarcurile virtuale pt boi organizate de elita.
        daca te intereseaza imi poti scrie pe blogul tau la ziua de nastere a taranului flotant mitocan si prost. nu-i scriu numele!

        si realizari taranesti de prestigiu:

        Romania Beats Russia as Main Exporter of Europe’s Prostitutes

        http://www.foxnews.com/story/2010/01/23/romania-beats-russia-as-main-exporter-europe-prostitutes/

      • Mama!!! Ai scris comentariul mai lung decât postarea mea, er.🙂 Nu am de gând să-ţi combat argumentele. Stii ce spunea un român, despre care tu ai o părere atât de proastă?
        ,, Un adevăr pentru toată lumea e improbabil, poate chiar periculos. Dar există adevăruri pentru doi oameni, fără de care nicio viaţă nu e completă.,, Octavian Paler în ,,Viaţa ca o coridă,,
        Aşa văd eu adevărul în viaţă.😉

  9. Nimic nu strica mai repede prietenia decat constatarea ca prietenul tau in care ai crezut, are alta opinie politica . Descoperi ca te-ai inselat in privinta lui. Reactia este violenta. Constati ca il urasti.😆

    • Prietenia noastră a rezistat.🙂 Au trecut de atunci peste 20 de ani.😉 Nu susţin nici un partid politic. Încerc să votez omul.🙂

  10. adevarul este simplu si este mereu ala care poate fi dovedit si nu cel al romanului care nu-si poate niciodata sustine o parere. dincolo de „credinte si vise” el nu poate livra nimic!
    la nivel european sintem considerati tocmai din cauza asta pacalicii europei. un fel de stan si bran europeni. consecintele le traiesti si tu ca toti ceilalti.
    pe paler l-am ascultat odata vorbind despre cartea unui sociolog american. ca unul care nu traise niciodata in america din explicatiile lui s-a ales praful. a fost o varza specifica unuia care n-a stiut despre ce vorbeste. asa as fi si eu daca m-as apuca sa vorbesc despre pilotarea navelor spatiale. cititul nu te ajuta decit partial deci intr-o masura foarte mica.

    inca odata: un neamt ne-a descris in forbes din aprilie 2010 asa:

    un popor naiv care se crede foarte destept si smecher.

    daca ai retinut asta nu-ti mai este necesar paler.🙂

    cu asta am spus totul! daca nu invatati si romanul face asta de 25 de ani o sa fie si mai rau. asa simplu este! si inca o informatie: da, se poate si mai rau!🙂
    eu am mereu mult de scris si o fac cit pot de repede. uneori nu nimeresc tastele si este greu de vazut in fanta asta mica care la mine din motive de sistem nu are extensie pe masura cresterii textului in lungime.
    furturile si jafurile din germania exista dupa cum vezi si nu le pot nega decit romanii pt ca ei nu citesc nimic si deci in cazul asta poate spune ca n-a auzit si pedala pe ceea ce i-a placut sa „creada”. problema ramine pt ca sint consecinte si astea intr-un sistem ca asta costa.

    sa vedem:

    ce spune Analistul economic Ilie Şerbănescu

    „ România a fost o ţintă predilectă punând pe tavă toate atuurile: resurse şi subdezvoltare. Austriecii au atacat tot ceea ce era important: petrolul şi gazele, băncile, pădurile, asigurările, industria materialelor de construcţie. În curând au devenit adevăraţi stăpâni în România. Nu s-au gândit vreun moment că ar putea alcătui un fel de parteneriat pe termen lung împreună cu România, având în vedere complementaritatea economiilor respective. Au luat România ca servitor. N-au rezistat tentaţiei de a lua România la secătuit pe toate părţile deodată. Au contribuit din plin la transformarea României într-o colonie jalnică, fără şanse nu numai pentru ea, dar, vai!, chiar şi pentru stăpânul de la Viena. În strânsoarea din două părţi opozite – exploatarea secătuitoare a resurselor fără valorificarea lor şi extracţia de câştiguri bancare fără finanţarea economiei – România a început să crape!“

    Şerbănescu a făcut o comparaţie cu mai multe state din jurul României care au păstrat, totuşi, anumite puncte cheie pentru putere, spre deosebire de Români.

    “Vreau să fac o comparaţie cu ţările din jur şi o să vedeţi că toate suratele României din regiune şi-au păstrat pioni importanţi. Ungaria a păstrat piesa bancară şi piesa de carburanţi. Ei nu au resurse. dar MOL face investiţii în resurse. Nu mai spun de cehi. Ei nu s-au asociat planului german de “austeritate cu orice preţ”. Ei nu au urmat prosteala asta la care ne-a obligat Banca Mondială, la monopolul energetic. La noi există, se numeşte CEZ, se extrage seva şi o trimitem în Cehia. CEZ e statul ceh. Statul român nu există în toată ecuaţia asta. Şi Croaţia. Cel mai mare retailer din Croaţia este un croat. La noi nu mai există un retailer român. Se bat 10 companii străine pe ce a mai rămas”, a explicat Şerbănescu. deci alte natii nu-si bat joc de totul fara probleme!oare romanii nu pot invata nimic de la nimeni?!au ajuns sa se creada desteptii planetei sau ai universului?

    deci un popor care doar se crede destept si smecher dar care in realitate este naiv a luat tepi fara numar si n-a fost respectat de nimeni pt ca se prezinta lamentabil.
    adevarul dupa cum se vede este simplu tocmai pt ca poate fi dovedit!celalalt ii place romanului sa creada ca exista pt ca atunci cind este habarnist alta ascunzatoare nu are! roman care sa recunosca ca nu stie nimic sau c-a gresit ceva nu exista din motive de mindrie aberanta!
    paler daca s-ar fi incumetat sa stea de vorba cu mine despre cartea respectiva ar fi sfirsit in plinsete.🙂
    eu am prostul obicei sa string date si fapte si este f greu sa fiu contrazis pe probe iar fara ele nu discut. nu mi-a pacut niciodata miorita si cred ca se vede f bine!

    • Erg, îmi place de fapt naivitatea. E semn că încă suntem un popor… tânăr. Pentru că naivitatea este apanajul tinerilor. Asta înseamnă că vom creşte în continuare, spiritual vorbesc. Depinde de noi încotro ne vom îndrepta…
      Nu am obiceiul de a strânge date. De obicei spun ceea ce gândesc în momentul respectiv. Încerc doar să prelucrez informaţia primită, asta pentru că mă încăpăţânez să cred că am cap să procesez nu doar să înmagazinez informaţia.

      • excelenta concluzie, free star… @”Pentru că naivitatea este apanajul tinerilor…” – nu neaparat, caci tu si eu cunoastem adulti care-si pastreaza spiritu’ tânar…😉
        * * *
        gânduri însorite si-o saptamâna pozitiva… cu drag, Mel B❤

      • Da Mel, spirit tânăr dar totuşi…înţelept.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Derivată din D.

Diana, îmi pare bine*

Sâmburi

Niciun sâmbure nu e ceea ce pare a fi.

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Imagini și cuvinte

Despre oameni - fascinante creaturi/ Despre locuri - autentice trăiri

Paul Gabor

Rătăcit în Căpșunistan

WHEN CULTURES COLLIDE

A PERSIAN AND ROMANIAN BLOG

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

BUCĂTĂRELI LA BORCAN

Primul blog românesc despre murături, dulcețuri și alte chestii la borcan. Probabil singurul.

gradina2016

Despre gradina in anul 2016

"Enciclopedie deschisă"

blog arădean de cultură generală

MM's Blog

The best gift you are ever going to give someone— the permission to feel safe in their own skin. To feel worthy. To feel like they are enough. — Hannah Brencher

(re)flexii

Legea Watergate: "Corupția guvernamentală e denunțată întotdeauna la timpul trecut."

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Ana.

Gandurile unei mame curioase

pisicablonda

let it come natural

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

j u r n a l d e b u b u r u z ă

"lumea e plină de simboluri. buburuza e metafora mea."

Fărâme de suflet şi de viaţă

" You'll stay with me? Until the very end... "

Evelics's Blog

Just another WordPress.com weblog

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

mondeadrian

există zi există noapte exist şi eu pentru a le-ncurca pe toate!

9

Just another WordPress.com site

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

O ciudata

Ciudata viata.....

natural 100%

pentru un corp sănătos

blue cafe

Don't worry about knowing a lot , you know what is useful , and that's what counts :)

Din viață ca-n piață

-the funny side of stories-

doar nicole...

...foind de zor/...cu rânduri și cu imagini, ce dansează printre pagini...

prinviatacaltor

"Viitorul apartine celor ce cred in frumusetea propriilor vise."

Un an în Vanuatu

- jurnal de savoir-être -

BodyGeek – Sănătate și frumusețe

Just another WordPress.com site

Dubii, Spaime si Solutii

Dubii, Spaime si Solutii

Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art

„Cartea bună este ca o conversaţie cu un om deştept” • Cartea – prietenul care nu trădează!

seradevise

un colaj-dialog in timp si dincolo de timp

ORIZONT ALTERNATIV

cultura, atitudine civica, informatie

%d blogeri au apreciat asta: