Mămăliguţa cu…

Februarie 27, 2015 la 6:45 pm | Postat in gânduri aiurea | 8 comentarii
Etichete: , , ,

…fasole verde.

De când mi-au plecat copiii la …,,şcolile cele înalte,, petrec puţin timp în bucătărie. Doar pentru mine nu fac mâncăruri complicate, trăiască salata în diferite forme. Acum că e iarnă, morcovii, sfecla roşie, ţelina, merele, arpacaşul sunt la putere.

Azi însă mi-am adus aminte de o mâncare pe care am îndrăgit-o la Iaşi, acolo am gustat-o prima oară. Eram la prietena mea ardeleancă după mamă, după tată dobrogeancă, stabiliţi în Iaşi, unde tatăl ei fusese colonel în armată. Atunci când l-am cunoscut eu, era deja colonel în rezervă. Un domn cărunt, mărunţel, zâmbea rar şi atunci când zâmbea parcă îi era ruşine că e atât de…slab din fire. Domnul colonel avea patru fete şi-o nevastă pe care o proteja cât putea el mai bine. El făcea piaţa, spăla vasele şi prepara borşul în casă.

Mama prietenei mele gătea şi făcea curat. M-am luat cu vorba şi cu amintirile şi am uitat de fapt de mâncarea de post de care începusem să vorbesc.

Mămăliguţa cu fasole verde şi usturoi. Se pregăteşte rapid, dacă fasolea o pui direct din borcan în uleiul în care ai perpelit un pic de făină. Fasolea verde din borcan, puţină apă le laşi un pic să se facă sosul acela alb, adaugi usturoiul şi sarea şi gata bunătatea de post. În 15 minute mâncarea e gata.

Şi uite că mi-am adus aminte de ciorba de lobodă, o altă bunătate moldovenească. Sau cel puţin eu aşa o ştiu. Ţin minte că adusesem seminţe de lobodă din Iaşi, aveam vreo 20 de ani. Bunică-mea săraca, ardeleancă şi unguroaică se uitase tare neîncrezătoare la…buruiana aia.

Cred că am început să vorbesc de verdeţuri cu gândul la primăvara care va să vie.

8 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Am bifat mamaliguta cu ciuperci, cu bucatele de costita/ diverse tochituri, cu branza/ smantana, deci nu vad ce-ar putea fi rau in combinatia mamaliguta+ fasole verde🙂
    Nu sunt sigura ca stiu cum arata loboda🙂

    • Mamaliguta cu ciuperci imi aduce aminte de Cluj.🙂
      E buna si cu fasole verde si usturoi.🙂 Loboda…cred ca se vinde in primavara si-n piata. Si sigur la market.🙂

  2. Sper ca de la toamna sa adun si eu retete de la Iasi. A venit primavara,9!🙂

    • Deci Iasul de la toamna.😉 Da, maine ma duc in sat, poate au rasarit si urzicutele.🙂

  3. Mămăliga-i bună aproape cu orice. Chiar și cu o supă de vișine.😉

    • Uite că n-am incercat cu supa de vişine.🙂

  4. Mi-e dor de Laura ,de Andreea,de copilarie,de vacanta.:))
    Fasole verde mai am la borcan,:))

    • Cred ca tuturor ne e dor.🙂 Poate că mai am un borcănel sau două…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Derivată din D.

Diana, îmi pare bine*

Sâmburi

Niciun sâmbure nu e ceea ce pare a fi.

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Imagini și cuvinte

Despre oameni - fascinante creaturi/ Despre locuri - autentice trăiri

Paul Gabor

Rătăcit în Căpșunistan

WHEN CULTURES COLLIDE

A PERSIAN AND ROMANIAN BLOG

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

BUCĂTĂRELI LA BORCAN

Primul blog românesc despre murături, dulcețuri și alte chestii la borcan. Probabil singurul.

gradina2016

Despre gradina in anul 2016

"Enciclopedie deschisă"

blog arădean de cultură generală

MM's Blog

The best gift you are ever going to give someone— the permission to feel safe in their own skin. To feel worthy. To feel like they are enough. — Hannah Brencher

(re)flexii

Legea Watergate: "Corupția guvernamentală e denunțată întotdeauna la timpul trecut."

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Ana.

Gandurile unei mame curioase

pisicablonda

let it come natural

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

j u r n a l d e b u b u r u z ă

"lumea e plină de simboluri. buburuza e metafora mea."

Fărâme de suflet şi de viaţă

" You'll stay with me? Until the very end... "

Evelics's Blog

Just another WordPress.com weblog

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

mondeadrian

există zi există noapte exist şi eu pentru a le-ncurca pe toate!

9

Just another WordPress.com site

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

O ciudata

Ciudata viata.....

natural 100%

pentru un corp sănătos

blue cafe

Don't worry about knowing a lot , you know what is useful , and that's what counts :)

Din viață ca-n piață

-the funny side of stories-

doar nicole...

...foind de zor/...cu rânduri și cu imagini, ce dansează printre pagini...

prinviatacaltor

"Viitorul apartine celor ce cred in frumusetea propriilor vise."

Un an în Vanuatu

- jurnal de savoir-être -

BodyGeek – Sănătate și frumusețe

Just another WordPress.com site

Dubii, Spaime si Solutii

Dubii, Spaime si Solutii

Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art

„Cartea bună este ca o conversaţie cu un om deştept” • Cartea – prietenul care nu trădează!

seradevise

un colaj-dialog in timp si dincolo de timp

ORIZONT ALTERNATIV

cultura, atitudine civica, informatie

%d blogeri au apreciat asta: