Poveste de…

…groază.

Se apropie ziua morţilor. În partea noastră,  oamenii merg la cimitir curăţă mormintele şi pun flori şi lumânări.
Plin de flori, candele aprinse, dacă n-ar fi pietrele funerare, ai spune că e o sărbătoare veselă.
Oamenii, cu buchete de flori în mână, trec pe la mormintele celor dragi, mai vorbesc cu alţii veniţi din cine ştie ce colţ al lumii pentru a pune un buchet de flori la părinţii, fraţii sau prietenii plecaţi dintre noi.
Sigur, acolo unde cei dragi sunt de mult în lumea drepţilor, rămân mai mult amintirile decât durerea.
Unele amintiri sunt chiar haioase şi nu poţi să nu râzi chiar dacă eşti într-un asemenea loc.
,,- Eram la un priveghi, îmi povestea bunica, Petre bunicul Lăcrămioarei care era un hâtru fără pereche, s-a gândit că nu i-ar strica nişte bani câştigaţi uşor.
Aşa că, a prins el un moment în care a rămas singur lângă mort şi i-a legat o sfoară în jurul pieptului, a acoperit mortul cu giulgiu, iar seara, când bărbaţii s-au aşezat la cărţi şi când se strânseseră nişte bani, Petre care stătea cu scaunul la picioarele mortului, a tras de sfoară iar mortul s-a ridicat aproape în şezut.
Îţi dai seama cum i-a băgat pe toţi în sperieţi şi cum se călcau în picioare, care să iasă pe uşă primul!
Sigur, uşa a fost prea strâmtă pentru unii, aşa că au sărit pe fereastră strigând cât îi ţinea gura:
– A înviat mortu’, a înviat mortu’!
Petre a aşteptat până au fugit toţi îngroziţi care-ncotro a văzut cu ochii, apoi a strâns liniştit toţi banii adunaţi la cărţi şi dus a fost, povestea bunica amuzată.
Până s-au dezmeticit toţi c-a fost o glumă de-a lu’ Petre, ia-l de unde nu-i!
Cine zice că mai demult tinerii au fost mai cuminţi?
A văzut cineva babă frumoasă şi copii cuminţi?,,
Iar ochii bunicii râdeau.
Şi acum râd ochii ei prin florile care-i cresc pe mormânt.
Iar candela îi luminează veşnicia.
Dormi în pace suflet blând.