Când ați fost ultima oară…
iunie 25, 2018 la 7:51 pm | Publicat în povestea de marţi, Uncategorized | 5 comentariiEtichete: cfr, destine, discuții, tren
…prin țară cu trenul?
Eu abia m-am întors dintr-o asemenea aventură. Cum a fost? Cam aglomerat. Zici că toată țara s-a hotărât să meargă undeva sau niciunde. Un punct roșu pentru C.F.R., ca niciodată am ajuns la destinație fără nici o întârziere. Dar nu o să vă povestesc despre condițiile din tren. Le cam știți, nu s-a schimbat mare lucru. O să vă povestesc depre o femeie cu care am călătorit. Știți cum e atunci când mergi cu trenul, mereu afli o poveste despre viața cuiva. Așa și acum.
– Îmi spuneți vă rog în ce vagon e locul meu? Știți, eu nu știu să citesc, n-am fost la școală. În fața mea stătea o femeie trecută de prima tinerețe, dar crescută totuși în vremea comunismului, când toată lumea era nevoită să facă școala. M-am uitat la biletul ei. Eram în același vagon, așa că i-am spus să mă urmeze. Ne-am nimerit pe locuri apropiate, așa că am aflat fără să întreb, toată viața ei.
– Nu știu să citesc pentru că maică-mea m-a dat slugă de mică, de pe la 6 ani. Am avut grijă de animale, nu m-am dus la școală. Am mâncat multă bătaie. Am crescut tânjind după dragostea de mamă. Mi-am spus apoi după ce am crescut că dacă voi avea copii o să-i iubesc și o să le fiu mamă bună. Am două fete una de 18 ani și una de 12 ani. Soțul meu a murit când fata mică avea 5 ani. Lucra pe șantier și a picat de pe schelă. Nu m-am mai măritat ca să fiu sigură că fetele mele nu vor fi certate sau bătute de vreun străin. Nu le-am certat și nu le-am bătut niciodată. Eu încă am urmele bătăilor primite pe corp de când eram copil. Ele nu au știut ce e aia bătaia. Dar fata cea mare a plecat la maică-mea, crezând c-o să-i fie mai bine. Nu vrea să se întoarcă acasă și asta mă macină tare. Acum vreau să vând casa și să mă mut lângă soacră-mea. E o femeie foarte de treabă. Vreau să fiu sigură că cea mică nu va fi luată și ea de lângă mine.Vând tot și mă mut. A scos telefonul și am văzut cum citea silabisind, mi-a arătat apoi poze de pe profilul fiicei mai mari.
– Acum e ospătăriță, lucrează, dar nu mai vrea să știe nimic de mine. Cea mică e harnică, a luat premiu la școală. Nu vreau ca mama să mi-o ia și pe ea. Mama a fost o femeie căreia i-a plăcut…cum să vă spun eu? I-a plăcut lumea. Pe noi doar ne-a născut iar apoi ne-a dat de slugi, atât pe mine cât și pe fratele și sora mea. Acum și-a pus ochii pe fiica mea. A mai fugit fiică-mea o dată de acasă, la îndemnul ei, și s-a întors acasă gravidă. Numai eu știu cât am plătit să-i facă întrerupere de sarcină. Am vândut un cal. Știți eu lucrez, dar țin și animale. Să nu le lipsească fetelor mele nimic. Și uite că cea mare a plecat. Crede c-o să-i fie mai bine cu femeia aia, care doar cu numele mi-e mamă? Ce-o să facă dacă rămâne iar gravidă? Maică-mea o s-o arunce în stradă. Plângea…
-Soacră-mea mi-a fost mai mamă decât mama…
Îi priveam mâinile muncite. O femeie care ar fi putut să se piardă, dar a luptat și luptă mai departe pentru copiii ei. Nu are educație, dar știe că fetele ei trebuie să fie femei adevărate. Cu cea mare a cam dat-o în bară, recunoaște, dar dacă ea se va întoarce o va primi cu brațele deschise și inima iubitoare, chiar dacă viața nu i-a dat multe bucurii și nici o mamă iubitoare, ea luptă, încercând să-și saleze sufletul ei și a fetelor sale.
Tot vorbind, vremea a trecut mai repede. A coborât înaintea mea.
-Să nu adormiți cumva, să aveți grijă, să nu vă prade cineva. Drum bun, mi-a urat înainte de a coborî. Pe mine mă așteaptă cumnatul meu. Fratele geamăn al soțului, altfel nu știu ce m-aș face în plină noapte în gară, mi-a mai spus ea.
Da, o viață de om. Cartea care-o luasem cu mine s-o citesc pe tren, a rămas necitită. Las că o citesc când mă întorc, mi-am spus.
Clientul…
septembrie 21, 2017 la 7:29 pm | Publicat în de-ale noastre, povestea de marţi, Uncategorized | 10 comentariiEtichete: client, patron, stăpân
…nostru, stăpânul nostru, e o vorbă. Dar nu e valabil în satul meu. Îmi aduc aminte de o întâmplare povestită de un consătean care are o pensiune şi un camping. Chiar dacă e patron, nu se dă în lături de la munca fizică. Într-o zi săpa un şanţ în faţa casei. Se opreşte o maşină luxoasă, iar şoferul îl strigă:
- Hei, tu! Şi-i face cu mâna să se apropie, apoi îi spune pe un ton răspicat, poruncitor:
- Spune-i şefului tău să vină până la mine. Consăteanul meu, intră în casă, îşi schimbă hainele cu care muncise afară, cu haine curate şi se întoarce. Şoferului îi cade faţa.
- Unde ţi-e patronul?
- Eu sunt, ce doriţi?
- Vreau să ştiu dacă aveţi camere libere la pensiune, îşi îndulceşte şoferul vocea.
- Da, am, dar nu pentru tine, îi răspunde consătenul meu. ,,Nu-mi plac oamenii care se cred superiori celor ce muncesc,, mi-a spus el, când şi-a încheiat povestea.
Poveşti…
aprilie 1, 2016 la 8:21 pm | Publicat în povestea de marţi, Uncategorized | 12 comentarii…adevărate. Azi am auzit două poveşti care ar fi triste dacă nu ar fi fost povestite cu mult haz de protagoniste.
Prima, a unei fete care îşi îngrijeşte mama, oarbă din pricina diabetului. Tatăl ei a hotărât să divorţeze după 35 de ani de căsătorie. A ales iniţial o viaţă dublă. Cunoscuse o altă femeie care ,,i-a oferit tot tacâmul,, după cum spunea el. Apoi şi-a părăsit familia a plecat cu cealaltă femeie, i-a cumpărat o casă de vacanţă amantei şi fetei acesteia. Fata lui a ajuns la spital, operată, iar tatăl n-a vizitat-o niciodată, i-a dat doar un telefon în care îşi cerea iertare că amanta nu-l lasă s-o viziteze. Acum nu-şi mai vorbesc nici la telefon, deoarece tatăl a depus o plângere la poliţie că e hărţuit de fiică. Ei să nu vă închipuiţi că fata îşi plânge de milă, a povestit totul atât de haios încât ne prăpădeam de râs auzind-o, atât eu cât şi colegele mele de birou. Şi în timp ce veselia era generală a venit povestea celei de-a doua femei. Divorţată după 10 ani de căsătorie, rămasă cu doi copii mici, după ce soţul ei s-a încurcat cu o colegă de serviciu. Asta ştiam iar acum a venit continuarea. Bărbatul s-a însurat cu amanta, a trecut pe numelei ei, apoi s-a născut un copil. În salonul de la maternitate fosta amantă s-a nimerit cu sora fostei soţii, aşa că ea nu s-a dus la spital să-şi vadă sora să nu dea nas în nas cu cealaltă femeie. Acum fostul soţ a divorţat şi de a doua nevastă, după ce a bătut-o. A dorit apoi să se întoarcă la prima nevastă, dar a fost refuzat. Culmea este că eroul nostru acum lucrează la Protecţia copilului. Povestea e tristă, dar a fost atât de hazliu povestită încât am râs cu gura până la urechi de păţaniile lor.
Sunt demne de admirat cum au reuşit să treacă cu bine peste aceste greutăţi şi nici nu-şi doresc să fie compătimite. Iau viaţa aşa cum e şi încearcă s-o trăiască frumos chiar dacă nu a fost lapte şi miere.
Ce-i prea mult…
februarie 10, 2015 la 7:15 pm | Publicat în povestea de marţi | 6 comentariiEtichete: poveste, profesor, student
…strică.
Zilele astea tot auzim de o mulţime de fapte deloc onorabile ale mai marilor ţării. Nu o să vorbesc despre ei, sunt alţii care să o facă. O să vă povestesc însă o întâmplare auzită de la un personaj simpatic şi tare pitoresc, un unchi de-al meu. Mă rog, unchi prin alianţă, de fapt e unchiul cumnatei mele, dar noi toţi de la birou îi spunem unchiu, prescurtat 1Q. Fost profesor de română, acum în pensie, mereu ne aduce zâmbetul pe buze când ne vizitează.
Azi, trecând pe la noi, ne-a vorbit despre perioada studenţiei lui. În anul I, avea un profesor în vârstă, foarte sever, venit din Cluj, probabil cei din Cluj se săturaseră de severitatea lui şi-l transferaseră la Timişoara.
Era spaima studenţilor, coşmarul lor, picau pe capete la materia lui.
,, Aveam un coleg de an, care spre nefericirea lui picase şi el. Un băiat dintr-un sat, Cuvin. Băiat de treabă, dar a avut ghinionul să fie şi el printre cei picaţi. Unchiul lui era administrator la Universitate, un fel de director economic, de acum.
– Te-a picat, moşu? Nu vrei să vorbesc cu el, doar îl ştiu bine….
– Păi, vorbeşte…i-a spus nepotul, plin de speranţă.
Apoi băiatul s-a întâlnit cu un lector mai tânăr, prieten cu el.
– Am auzit că te-a picat moşul, îl ştiu, dacă vrei pot să pun o vorbă bună pentru tine, spuse lectorul binevoitor.
– Mi-ar folosi, nu spun nu, îi spuse studentul cătrănit…
Tineri fiind, continuă 1Q, seara mergeam la o bodegă, ,,La pisica leşinată,, al cărui crâşmar, om de viaţă ne făcea cinste cu câte un pahar de vin sau bere. Auzind despre necazul colegului, s-a oferit şi el să pună o vorbă bună, ,, că-l ştiu bine pe domnu profesor,, îi spuse crâşmarul
Şi uite aşa, se adunaseră vreo cinci sau şase binevoitori, fiecare asigurându-l pe tânăr că vor vorbi cu profesorul.
Ei, a venit şi ziua examenului, iar când a ajuns faţă în faţă cu profesorul, acesta citindu-i numele s-a încruntat, a scos din buzunar o listă şiiiii…
– Aaaa, deci tu eşti X-lescu, a spus el indignat şi a început să înşire numele celor care au intervenit pentru student. Ionescu, 20 minute, Popescu 15 minute, Pamfile 25 de minute…şi tot aşa mai departe.
– În total, 2 ore pierdute de mine, în defavoarea studiului pentru noua carte pe care o scriu. La revedere, ne vedem în toamnă, a concluzionat profesorul.,,
Şi uite aşa, ce-i prea mult, strică, nu-i aşa?
Povestea de…
martie 5, 2013 la 9:32 pm | Publicat în gânduri aiurea, povestea de marţi | 4 comentarii…marţi.
Privesc de la fereastră silueta-ţi subţire. Sunt tristă pentru tine… Ştiu că nu vei mai trăi mult. Asta şi pentru că mulţi îţi vor locul, cu toate că niciodată n-ai adus nefericirea ci doar frumuseţea.
Primăvara cu florile tale albe şi verdele crud al frunzelor. Vara cu frunzişul bogat în care ascunzi fructele galbene acrişoare. Toamna cu acele culori calde de la portocaliu, galben si maro, pâna la verdele lucitor.
Iarna crengile-ţi sunt încărcate fie de mii de picături sub forma de lacrimi, fie de puful alb al zăpezii…
Şi totuşi eşti un intrus într-o curte în care, dacă n-ai fi tu s-ar găsi încă un loc de …parcare.
Povestea de marţi…
decembrie 10, 2012 la 10:03 pm | Publicat în povestea de marţi, scrisori de inimă albastră, semn de...sunete, Uncategorized | 5 comentariiEtichete: acest, izvor, marea, nimic, rog, spre
17 …,,Un spectacol din fotoliu”…este viaţa oricărui om. Fiecare om e o poveste, tristă sau fericită, mai scurtă sau mai lungă, plină sau mai săracă în evenimente, liniştită precum apa unei fântâni sau mereu fremătândă la fel ca marea, tulbure şi plină de nămol precum apa bălţilor sau limpede ca apa de izvor, senină ca o zi frumoasă de vară sau mohorâtă şi ploioasă ca zilele de plumb ale lui Bacovia.
Cine ne hotărăşte soarta? Cine ne scrie istoria atât de însemnată a vieţii fiecăruia dintre noi, dar fără nici o importanţă raportată la Univers? Cu cât contribuim noi cu voinţa noastră la clădirea aceasta şi cât înseamnă întâmplare în acest mare Nimic?
– Dă-mi mâna te rog…
– Ea o întinde spre el…
– Mulţumesc, spune el zâmbind hâtru.
Până să-şi dea seama e cerută de nevastă… Apoi din ,,eu” totul se transformă în ,,noi” pentru o clipă sau pentru o veşnicie, doar timpul ştie…
Povestea de marti…
noiembrie 20, 2012 la 8:44 pm | Publicat în d'ale copiilor, povestea de marţi, Uncategorized | 11 comentariiEtichete: birou, frumos, insecta, luat, replicat, scris
…16.
– Ana ştie tot, mi s-a destăinuit cu năduf, nepotelul meu.
– Ana ştie tot? Aşa învăţaţi voi acum la şcoală? am intrebat eu, cu gândul în altă parte… Pe vremea mea se spunea,, Ana are mere.,,
– Nuuu, mi-a răspuns aproape lăcrămând băieţelul. Ana e colega mea de bancă şi ştie tot, tot ce-o întreabă doamna învăţătoare.
– Eeeeiii, chiar tot! am spus eu cu îndoilă în glas. Nimeni nu ştie chiar tot.
– Ea ştie, mi-a replicat el. Ştie şi de insecta băţ, a adăugat…
– Păi întreab-o şi tu, care-i capitala Italiei, să vezi că nu ştie, am încercat eu să-l împac. Ştie, ştie că-i Roma şi mi-a povestit şi ce e la Roma.
Hmmm, asta e o discuţie purtată cu un pici de clasa I.
Azi, m-am nimerit tot eu să-l iau de la şcoală.
– Stai să-ţi arăt ce frumos l-am scris pe m mare de mână. Bine, ai răbdare să ajungem la birou. Nu, acum vreau să-ţi arăt îmi spune el hotărât. Ne oprim în mijlocul curţii la şcoală, îşi scoate nerăbdător caietul şi- mi arată, mândru.
– Bravo, îi spun eu încântată, văd c-ai luat un FB cu steluţă. Te-a felicitat doamna învăţătoare?
– Da, m-a felicitat şi Ana!
Asta-i, pe vremea mea Ana avea doar mere, acum are şi…influenţă pozitivă asupra băieţilor.
Povestea de marţi…
noiembrie 5, 2012 la 2:13 pm | Publicat în povestea de marţi | 12 comentariiEtichete: auzi, fi, hait, mama, profu de mate, voce
…15
Bătea cu pixul în caiet iar gândurile îi zburau spre sunetul de clopoţel.
Se uită pe furiş la ceas.
Ora 9 şi 40 de minute…
Secundarul parcă îi făcea în ciudă, abia se târa.
,,Cred că un melc ar fi mai rapid decât limba asta de ceas!,, îşi spuse cu năduf.
Cizmuliţele roşii se agitau sub bancă de parcă ar fi vrut s-o ia la goană…
Parcă acum îi părea rău că-şi luase cămăşuţa roşie…
Îşi auzi numele rostit cu voce tare.
,, – Hait! Trebuia s-o ascult pe mama.
Dar eu, vroiam să fiu remarcată de altul nu tocmai de profu’ de mate!,,
Poveste de…
octombrie 26, 2012 la 8:31 pm | Publicat în de-ale noastre, femei, povestea de marţi | 18 comentariiEtichete: amintiri, bunica, haioase, ochii, povestea, trec
…groază.
Se apropie ziua morţilor. În partea noastră, oamenii merg la cimitir curăţă mormintele şi pun flori şi lumânări.
Plin de flori, candele aprinse, dacă n-ar fi pietrele funerare, ai spune că e o sărbătoare veselă.
Oamenii, cu buchete de flori în mână, trec pe la mormintele celor dragi, mai vorbesc cu alţii veniţi din cine ştie ce colţ al lumii pentru a pune un buchet de flori la părinţii, fraţii sau prietenii plecaţi dintre noi.
Sigur, acolo unde cei dragi sunt de mult în lumea drepţilor, rămân mai mult amintirile decât durerea.
Unele amintiri sunt chiar haioase şi nu poţi să nu râzi chiar dacă eşti într-un asemenea loc.
,,- Eram la un priveghi, îmi povestea bunica, Petre bunicul Lăcrămioarei care era un hâtru fără pereche, s-a gândit că nu i-ar strica nişte bani câştigaţi uşor.
Aşa că, a prins el un moment în care a rămas singur lângă mort şi i-a legat o sfoară în jurul pieptului, a acoperit mortul cu giulgiu, iar seara, când bărbaţii s-au aşezat la cărţi şi când se strânseseră nişte bani, Petre care stătea cu scaunul la picioarele mortului, a tras de sfoară iar mortul s-a ridicat aproape în şezut.
Îţi dai seama cum i-a băgat pe toţi în sperieţi şi cum se călcau în picioare, care să iasă pe uşă primul!
Sigur, uşa a fost prea strâmtă pentru unii, aşa că au sărit pe fereastră strigând cât îi ţinea gura:
– A înviat mortu’, a înviat mortu’!
Petre a aşteptat până au fugit toţi îngroziţi care-ncotro a văzut cu ochii, apoi a strâns liniştit toţi banii adunaţi la cărţi şi dus a fost, povestea bunica amuzată.
Până s-au dezmeticit toţi c-a fost o glumă de-a lu’ Petre, ia-l de unde nu-i!
Cine zice că mai demult tinerii au fost mai cuminţi?
A văzut cineva babă frumoasă şi copii cuminţi?,,
Iar ochii bunicii râdeau.
Şi acum râd ochii ei prin florile care-i cresc pe mormânt.
Iar candela îi luminează veşnicia.
Dormi în pace suflet blând.
Povestea de marţi…
septembrie 3, 2012 la 7:02 pm | Publicat în povestea de marţi, semn de...sunete | 6 comentariiEtichete: fi, pahar, www youtube
…13 -Consolare-
,,Dragostea trebuie să treacă…”
,,Ca să înţelegi ce înseamnă un pahar cu apă, trebuie să fie secetă sau să fii în deşert…”
Asculta cu ochii închişi melodia şi îşi simţea inima din ce în ce mai grea…
,, Dacă dragostea trece, trebuie să şi doară…” cântecul îi încleşta sufletul şi-l strângea ca într-o gheară de oţel.
,,Zorile sunt mai frumoase dacă mereu sunt ameninţate de beznă”… Suspină…
,,Chiar dacă sentimentele te înalţă, odată şi odată ele apun…”
Acum lacrimile îi şiroiau pe obraji…
De dincolo se auzeau ştirile.
Îşi şterse obrajii şi-şi spuse: ,,Nu sunt singurul om trist, sunt o mulţime ca mine”
Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.
9 