9

O lume uitată…

martie 17, 2013 la 1:18 pm | Publicat în o lume uitată | 10 comentarii
Etichete: celor, cozonac, ochi, rog, soare, veni

A doua zi de Paşti era ziua în care tot satul colinda mai ceva ca de Crăciun. Mă rog, un fel de-a spune ,,colinda,,.

Bărbaţii, de la mic la mare umblau din casă în casă să ,,lociolească,, fetele. Adică să le stropească cu parfum. În schimb primeau ouă roşii ,pe care apoi mai târziu le încercau la ,,cutymălit,,.

Dimineaţa porneau copilandrii la stropit, apoi mai târziu porneau flăcăii şi bărbaţii.

O zi de sărbătoare ca asta era aşteptat de tot satul. Fetele numărau flăcăii care le treceau pragul şi fiecare se mândrea cu numărul lor.

Băietanii se bucurau de oule roşii primate, iar bătrânii într-o asemenea zi apucau să pună ţara la cale.

Iuli se trezise şi ea cu noaptea în cap pentru a aranja totul aşa cum scrie la cale.

Îşi pieptănă părul lung şi-l împleti în două cozi.

Fugi apoi la fântână să-şi spele faţa şi privi spre cer. Se anunţa o zi frumoasă cu un soare strălucitor, aşa că numărul celor care vor veni la lociolit va fi şi el mare.

În drum spre bucătărie, Iuli culese un pumn de  frunze pentru a le aşeza în coşuleţul în care va pune ouăle înroşite cu foi de ceapă roşie şi bucăţi de sfeclă roşie.

Se grăbi să le aranjeze frumos în coş, coşul îl puse pe masă lângă cozonac şi canceul cu vin.

,,Gata, pot veni flăcăii,, îşi spuse fata privind cu un ochi critic masa pe care aşezase bunătăţile.

Se grăbi apoi să scoată cloşca cu pui afară şi să le pună de mâncare. Cloşca îşi chema puii la masă. Fata porni apoi spre locul de unde guiţau purceii flămânzi.

Le turnă şi lor lăturile în valău. Acum liniştea se lăsă peste mica gospodărie.

Din nuc se auzeau trilurile unei păsări.

Iuli ascultă o clipă şi-i zâmbi în gând păsării. De sub straşina de la grajd auzi ciripitul rândunelelor. Anul trecut îşi făcuseră cuib acolo. Crescuseră un rand de pui, apoi toamna îşi luaseră cu toţii zborul. Iuli avusese de furcă cu motanul Gyuri, un motan negru ca smoala şi ochii verzi ca iarba câmpului. Mereu stătea de pază cu ochii aţintiţi spre cuib, sperând că odată şi odată o să-i cadă un pui între gheare.

Fata îl alungase de de lângă cuib, dar acesta se întorcea de fiecare dată la pândă.

Acum se aşezase din nou de strajă şi mieuna pofticios spre cuib.

–         Fugi de aici Gyuri! se răţoi fata la el.Nu-ţi ajung şoarecii din pod?

Gyuri făcu doi paşi în spate, până văzu că trece fata pe lângă el, apoi se aşeză din nou la pândă.

Cocoşul terminase de cântat de dimineaţă şi acum îşi căuta în ogradă un loc unde să se aşeze liniştit la soare. Dar locul jinduit era chiar cel unde se aşezase Gyuri, aşa că porni cu aripile întinse şi ciocul deschis să-şi câştige locul.

Gyuri îşi zbârli coada, îşi scoase ghearele şi începu să scuipe pisiceşte spre cocoş, dar în faţa ciocului cocoşesc se grăbi să se retragă în corcoduşul înflorit.

Zarva făcută de cei doi luptători o făcură pe Iuli să iasă cu mătura în mână să curme bătălia. Dar norocul războinicilor că terminaseră bătălia înainte de a-şi face apariţia purtătoarea de pace, altfel sigur ar fi aflat amândoi cât de dureros de dulce e pacea…impusă.